Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Interdicţie la petarde în Capitală
Pe autorizaţiile de funcţionare eliberate de către primăriile de sector micilor comercianţi din Capitală există o precizare scrisă prin care se interzice vânzarea de petarde şi pocnitori. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul şef Christian Ciocan, a declarat că această măsură a fost solicitată primăriilor de sector de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Cetăţenii sunt informaţi că pot folosi în noaptea dintre ani doar steluţe, artificii şi jerbe luminoase care se găsesc în comerţ, iar în cazul în care doresc un spectacol pirotehnic pot apela la serviciile unei firme avizate. De asemenea, Poliţia Capitalei a demarat operaţiunea „Petarda“, pentru a informa cetăţenii cu privire la pericolul la care se expun în momentul folosirii petardelor sau pocnitorilor, în anii anterior înregistrându-se accidente cu urmări grave. Producerea de materiale explozive şi orice operaţiune de import-export cu acestea sunt permise numai persoanelor juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de instituţiile prevăzute de lege. De asemenea, legea în domeniu interzice vânzarea obiectelor artizanale de distracţie fabricate sau confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, indiferent de clasa în care sunt clasificate, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, iar nerespectarea acestei prevederi se pedepseşte cu amendă de la 3 la 6 mii de lei. Totodată, producerea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani, iar confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice de peste trei grame, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase“ şi a pocnitorilor, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.