Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Invitaţie la Noaptea Muzeelor
În numai câteva zile, pe 21 mai va începe cea de‑a XII‑ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor - un proiect iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. În România acest tip de manifestare culturală a prins la public, iar anul acesta circa 170 de entităţi culturale - muzee şi spaţii de tip alternativ - vor participa, oferind publicului, printre altele, în premieră, un ghidaj audio şi video prin muzee din Bucureşti, din Cluj‑Napoca şi Iaşi, cu ajutorul telefoanelor mobile. Există şi două noi intrări în circuitul din Capitală, şi anume Casa „Filipescu‑Cesianu” şi îVila cu clopoţei”, în care se află Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”. Casa Filipescu‑Cesianu are o poveste fericită, fiind una dintre puţinele case aristocratice care nu şi‑au pierdut strălucirea şi aerul de altădată. Casa iniţială, construită între anii 1846 şi 1850, a fost reamenajată la 1892, iar în ea au locuit Iancu Filipescu şi Maria Ghica Filipescu, iar mai apoi Constantin Cesianu, care a extins casa cu ajutorul arhitectului Leonida Negrescu. În acest loc funcţionează acum Muzeul Vârstelor. În Noaptea Muzeelor vor fi deschise nouă filiale ale Muzeului Municipiului Bucureşti: Palatul Suţu, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul „George Severeanu”, Muzeul „C.I. şi C.C. Nottara”, Colecţia „Ligia şi Pompiliu Macovei”, Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu‑Storck”, Muzeul „Victor Babeş”, Casa „Filipescu‑Cesianu” şi Muzeul „Dr. Nicolae Minovici”. Vor avea loc concerte, performance‑uri şi diverse evenimente interactive.