Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Istorii care îngrozesc
Jurnalistul american de investigaţii Scott Carney a publicat recent volumul intitulat "The Red Market" ("Piaţa roşie"), în care investighează piaţa neagră - de fapt, o "piaţă roşie", însângerată, cum spune şi titlul în limba engleză - a acestui tip de "comerţ" cu organe umane din întreaga lume. Aflăm astfel cum oasele, rinichii, ligamentele, uterele şi părul uman sunt recoltate în ţările sărace ale lumii ca să îmbunătăţească condiţia fizică a unor oameni din SUA şi Europa. Cartea aduce date importante despre nedreptăţile şocante pe care această "piaţă" le generează în lume şi trage un semnal de alarmă pentru lumea medicală, care trebuie să efectueze verificări etice şi să manifeste o "transparenţă radicală".
Scott Carney a scris, de-a lungul anilor, mai multe articole despre consecinţele sociale politice şi economice complexe ale mamei-surogat, ale donării de ovule şi ale adopţiei internaţionale. După cum mărturiseşte autorul însuşi pe blogul său, redmarkets.com, în acest volum, el a căutat să cerceteze în special partea care alimentează piaţa neagră de organe sau "furnizorii": "Am fost deosebit de preocupat de faptul că donarea de materiale umane (indiferent că este vorba de sânge, rinichi, ovule umane) sau adopţia de copii presupune o acceptare a altruismului, dar, în acelaşi timp, identitatea donatorilor este ascunsă după un zid al intimităţii şi anonimatului. Am gasit multe cazuri în care aceste două lucruri ofereau împreună o acoperire atât a unor criminali, cât şi a unor medici lipsiţi de etică". "În Egipt, India, Pakistan şi Filipine sunt sate întregi care vând organe sau închiriază utere", scrie autorul. Oamenii se lasă atraşi, îşi vând organele, cu iluzia că pot scăpa astfel de sărăcie, dar recompensele uriaşe sunt o pură fantezie. "Oamenii care îşi vând organele sau membrele rareori reuşesc să-şi îmbunătăţească viaţa." Istoriile prezentate îngrozesc: un fermier indian care a ţinut închişi zeci de oameni timp de mai mulţi ani pentru a le preleva sângele în scop de profit; închisori din China, prezentate ca ferme de recoltare a organelor de la deţinuţi sau familii din Occident, care adoptă copii din India, pe care îi consideră orfani şi care, în realitate, sunt copii furaţi. În satele din Bengalul de Vest (India), Carney a descoperit o întreagă reţea, în care schelete umane erau vândute şcolilor de medicină din Europa sau SUA pentru cursuri de anatomie umană. Toţi traficanţii cred că fac bine oamenilor Într-un interviu de promovare a cărţii, acordat "Publishers Weekly", autorul este întrebat dacă unii dintre cei cu care a discutat pe parcursul informării sale - vânzătorii şi traficanţii de organe - i-au pus vreo piedică atunci când le-a dezvăluit intenţia sa de a prezenta lumii ceea ce fac ei. Jurnalistul răspunde în felul următor: "Un lucru interesant despre piaţa neagră de organe este că toţi din acest lanţ de furnizare de organe se văd într-o lumină pozitivă. Toţi vorbesc despre modul în care salvează ei vieţi, cum aduc copii celor care nu-i au sau cum oferă ei materiale necesare pentru studiile ştiinţifice. Munca mea a fost să văd situaţia dincolo de această retorică şi să cercetez în amănunt ce se petrece cu adevărat în această zonă". Prin volumul său, Carney îşi propune să arate oamenilor adevărul despre acest lanţ comercial oribil, afirmând că "cele mai grave încălcări se fac când tranzacţia are loc "cu uşile închise". Or, de fiecare dată când cineva vinde, trasplantează sau recoltează în vederea transplantării un ţesut uman de la un om la altul, trebuie să existe întotdeauna o dovadă scrisă. În acest moment, foarte puţini pot face apel la o asemenea dovadă şi nu există nici cel mai mic interes de a se eradica problemele din sistem". După opinia autorului, dacă oamenilor li s-ar vorbi mai des despre ceea ce se întâmplă cu adevărat, propria lor indignare faţă de răpirile de copii, de profanarea de morminte, de recoltarea de sânge în mod forţat sau faţă de traficul de organe, în general, ar trebui să fie suficientă ca să arate vinovăţia celor implicaţi. Turismul medical pentru transplant Potrivit unui articol publicat în "Bloomberg Markets Magazine", mai multe ţări din America Latină încearcă să stopeze creşterea comerţului ilegal de organe. În articol, sunt descrise decese şi invalidităţi ale persoanelor implicate în asemenea "tranzacţii". Piaţa neagră de organe se dezvoltă în Nicaragua şi Peru, dar şi în alte ţări din această zonă a lumii, precum Columbia, Brazilia, Ecuador şi Mexic. Piaţa ilicită de organe este periculoasă atât pentru donatori, cât şi pentru pacienţi, deoarece unii medici acceptă soluţii rapide, cum ar fi recoltarea de organe de la persoane care pot fi bolnave. Dr. Gabriel Danovitch, director medical al Programului de transplant de pancreas şi rinichi de la Universitatea California din Los Angeles (SUA), a declarat pentru publicaţia "Bloomberg": "Este o afacere murdară din aceeaşi subcategorie, precum comerţul sexual şi pornografie infantilă. Acesta este motivul principal pentru care trebuie oprită". Publicaţia amintită mai subliniază că economia turismului medical s-a schimbat în ultimii ani: "În trecut, latino-americani bogaţi plecau în SUA pentru tratament. Astăzi, americanii călătoresc în Mexic sau Columbia pentru operaţii ieftine făcute de medici bine pregătiţi". Lucrurile s-au schimbat de când pe piaţă există companii de intermediere a operaţiilor de transplant care operează legal în SUA. Astfel, compania de turism medical din Arizona, MedToGo LLC, oferă transplanturi de rinichi în Mexic şi Costa Rica pentru aproximativ 50.000 de dolari, adică o cincime din costul practicat în SUA. Scandalul prelevării de organe prizonierilor sârbi din Kosovo nu s-a stins În Europa, încă nu s-a stins scandalul prizonierilor sârbi care se presupune că ar fi fost omorâţi pentru a li se preleva organele, în conflictul armat din Kosovo, din 1999. Un raport oficial din partea unei comisii a Consiliului Europei arăta, la sfârşitul anului trecut, că există suficiente dovezi ce justifică investigaţii suplimentare. Acest lucru a fost respins categoric de autorităţile kosovare, fiind atribuite propagandei pro-sârbe. Raportul făcut de politicianul elveţian Dick Marty arată că există "numeroase indicii" că prizonierilor sârbi, aflaţi sub Armata de Eliberare a Kosovo, le-au fost prelevate organele în 1999. Ziarul britanic "The Guardian" a primit o copie a raportului, în care se spune: "Concluziile noastre s-au bazat pe mărturii care arătau în mod credibil şi consecvent că a existat o metodă prin care toţi captivii au fost ucişi, de obicei, printr-un foc de armă în cap, înainte de a fi operaţi ca să li se preleveze un organ sau mai multe". Marty şi-a început investigaţiile în 2008, după ce Carla Del Ponte, fost procuror al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru crime de război, a publicat o carte de memorii în care menţiona că, în vara anului 1999, 300 de prizonieri sârbi au fost victime ale traficului de organe. Traficul de organe pare să fi continuat şi după război în regiune. Potrivit unei relatări din "The Guardian", oameni săraci din Republica Moldova, Kazahstan, Rusia şi Turcia au fost aduşi în Kosovo ca să li se preleveze organele. Acestora li s-au promis sume de până la 14.500 de euro. Pacienţii care trebuiau să primească organele acestora erau oameni din Canada, Germania, Polonia şi Israel. Ei au plătit sume cuprinse între 80.000 şi 100.000 de euro. Totuşi, donatorii, până la urmă, nu au primit nici un ban. Cinci din cei şapte traficanţi erau medici.