Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Jucăriile, în topul produselor periculoase importate din China
▲ Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind produsele periculoase identificate prin sistemul de alertare RAPEX arată o creştere a importurilor din China care prezintă riscuri pentru sănătatea consumatorilor ▲ Pe categorii de produse, jucăriile sunt cele mai periculoase, urmate de produse electrice, autovehicule, îmbrăcăminte şi produse pentru îngrijirea copiilor ▲
Pentru a garanta siguranţa produselor, Comisia utilizează un sistem de alertă rapidă (RAPEX) pentru toate produsele periculoase cu excepţia celor alimentare, farmaceutice şi a dispozitivelor medicale. Dacă un produs este considerat periculos, RAPEX transmite rapid informaţia celor 30 de ţări implicate în sistem, astfel încât acestea să poată stopa sau limita distribuţia sa. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei, în 2008, numărul produselor periculoase retrase de pe piaţă a crescut cu 16% faţă de anul precedent, dintre acestea peste jumătate fiind jucării, aparatură electrică şi autovehicule. Şnururi de căciuliţă care ar putea strangula copiii, creme de faţă ce provoacă iritaţii puternice, sisteme de încălzire auto ce pot declanşa incendii - sunt doar câteva exemple de produse exportate de China pe piaţa europeană. După scandalurile din ultima perioadă legate de laptele praf infectat şi de jucăriile „otrăvitoare“, nu mai miră pe nimeni că produsele din China se află în fruntea listei cu produse periculoase, scrie cotidianul german „Die Welt“. Din totalul de 1.545 de notificări de produse ce prezintă riscuri serioase la adresa sănătăţii sau siguranţei, înregistrate de RAPEX în ultimul an, în 869 de cazuri producătorul era din China. Aproximativ 70% din jucăriile cumpărate în întreaga lume sunt produse în China - vezi cazul păpuşilor Barbie şi al altor sute de mii de jucării comercializate de concernul american Mattel ce conţineau cantităţi inacceptabile de plumb în vopsea sau magneţi ce puteau fi înghiţiţi de copii, care au trebuit retrase de pe piaţă. În toamna anului trecut, Bruxellesul a instituit un sistem de avertizare Rapex-China, menit a îmbunătăţi cooperarea cu Beijingul. De atunci, sistemul a emis 352 de notificări, iar în 53% dintre cazuri s-a decis interzicerea exporturilor. Pe categorii de produse, jucăriile sunt cele mai periculoase, urmate de produsele electrice, autovehicule, îmbrăcăminte şi produse pentru îngrijirea copiilor. Cel mai des întâlnit risc este cel de rănire (20%), însă nu sunt puţine nici reacţiile chimice, afecţiunile respiratorii, electrocutare, incendiu sau sufocare.