Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Liderii G8: Economia mondială este caracterizată de instabilitate şi declin
Şefii celor mai industrializate opt state ale lumii au sugerat Chinei să permită aprecierea cursului valutar al yuanului strâns controlat, pentru a ajuta la reducerea dezechilibrului financiar la nivel global. „În unele economii emergente, cu excedente de cont curent mari şi în creştere, este necesar să fie modificate cursurile de schimb valutar, pentru a obţine ajustările necesare“, se arată în declaraţia comună a oficialilor. Includerea cuvântului „unele“ în declaraţia liderilor schimbă comunicatul de la summitul de anul trecut, care s-a referit la toate economiile emergente. Liderii Grupului, format din Japonia, Marea Britanie, Canada, Germania, Franţa, Italia, Rusia şi SUA, au mai spus că sunt încrezători în rezistenţa propriilor economii şi în perspectivele de creştere globală. „Economia lumii este caracterizată de instabilitate, iar riscurile de declin persistă. Printre altele, ne exprimăm hotărât îngrijorarea în legătură cu aprecierea preţurilor la mărfuri, în special la petrol şi la alimente, deoarece acest factor reprezintă o ameninţare serioasă a creşterii stabile, la nivel global, cu implicaţii serioase pentru statele vulnerabile, crescând presiunea inflaţionistă în întreaga lume“, explică liderii G8.