Limba de lemn a noilor ideologii ateiste

Limba de lemn constituie una din creaţiile ideologiilor moderniste şi ateiste. Ea reprezintă calul troian al unui război lung între modernism şi tradiţie. Mass-media, ca şi majoritatea clasei politice, o foloseşte. Formele ei nu mai sunt brutale, ca în comunism, sunt rafinate şi perfide. Ideologia "controlului populaţiei", una din ramificaţiile culturii ateiste, are deja un întreg arsenal lingvistic. În România, după 1990, ea a impus o realitate nouă, una care atacă Biserica şi vrea să dărâme tradiţia creştină.

Limba de lemn, ca instrument de punere în practică a multor ideologii din secolul al XX-lea (Françoise Thom), continuă să fie prezentă în spaţiul public din România. Ea se insinuează cu perfidie şi metodă pe o arie la fel de largă, ca şi în perioada comunistă, de la presa (mai vie şi bogată) până la instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale. Slujeşte mai departe ideologii, fireşte ideologii mai recente, care dau culoare momentului şi care se manifestă cu toată puterea şi în ţările democratice. Există o asemănare dintre limba de lemn folosită în perioada comunistă, de Partidul Comunist, şi cea utilizată în prezent de anumite instituţii şi organizaţii internaţionale şi naţionale care promovează controlul populaţiei prin industria avortului şi a contracepţiei.

Analiza "în oglindă" a anumitor concepte din ideologia comunistă şi ideologia controlului populaţiei, ca educaţia tinerilor şi formarea omului nou, apelul la ştiinţă pentru a-şi fundamenta practicile şi atitudinea negativă a lor faţă de religie ne arată coincidenţa acestor două ideologii în concepte. Cele două ideologii, de fapt, sunt ramuri ale unui singur trunchi, cel al gândirii ateiste.

Din punct de vedere lingvistic, limba de lemn poate fi definită fie drept un anume stil, cu o sintaxă rigidă, cu o abundenţă de calcuri, fie un discurs pe ton impersonal, cu verbe la imperativ sau viitor, plin de clişee sau forme fixe. Psiholingviştii (Tatiana Slama-Cazacu) susţin că limba de lemn este expresia unui anume context social şi a "rigorilor unor puteri". Acest limbaj, difuzat pe diferite căi, orale sau scrise, impune fie sisteme ideologice, precum comunismul, fie subsisteme, ce ţin de putere şi autoritate, cum ar fi subsisteme economice, tehnologice, politice sau culturale.

b>Discursul care solicită controlul populaţiei

În România, fenomenul golirii de sens a limbii, ca şi manipularea prin anumite limbaje, a continuat să fie simţit şi după 1990, după căderea comunismului. Particularitatea de bază a acestui limbaj o dă numărul mare de expresii noi pe care le introduce. Cele mai multe astfel de expresii recente sunt calchieri după limbaje tehnocrate, din limba engleză mai ales. Noii ideologi repetă discursul lor cu insistenţă, prin mass-media sau prin documentele unor instituţii de prestigiu, folosind acest cod tehnocrat nou, ceea ce face ca marea majoritate a oamenilor să nu cunoască înţelesurile reale ale mesajelor lor. Insistenţa şi prestigiul instituţiilor atrase în joc au făcut ca mesajul lor să fie înregistrat ca al unor autorităţi cu putere mare.

Atât în timpul comunismului, cât şi în prezent, putem observa tendinţa de a se utiliza un limbaj menit să creeze rupturi, dislocări de la realitate şi/sau disensiuni între oameni. Ideologii apasă cât pot pedala diferenţierii dintre "nou" şi "vechi", fapt care creează o imagine dualistă asupra realităţii. Comuniştii vorbeau despre "noua orânduire" şi "capitalismul putred", despre "democraţia muncitoresc-revoluţionară" şi "propaganda apuseană antisocialistă". În multe articole din presa de astăzi, dominată de punctul de vedere al noilor ideologii, controversa dintre "nou" şi "vechi" constituie o temă centrală. Controversa are asprimea tonului de altădată, numai că atitudinea despre om şi viaţă a îmbrăcat alte formule. Oamenilor li se insuflă căderea din istorie, din modernitatea supraproducţiei şi a civilizaţiei axată pe cultivarea plăcerii. Intrarea în "modernitate", ceea ce presupune automat intrarea în rândul democraţiilor "civilizate", înseamnă acceptarea conceptelor de genul: "sănătatea reproducerii", "educaţia sexuală", "nediscriminare", "drepturi sexuale", "libertate sexuală", "planificare familială", "soluţii durabile" sau "sustenabile", "servicii prietenoase pentru tineri", "spaţierea naşterilor" , "contracepţia modernă", "şanse egale". "Vechiul", care e echivalentul tradiţiei, evocat mereu pe un ton sumbru, ar trebui refăcut din cuvinte sau expresii ce trimit la valori negative sau mitologii demoniace, cum ar fi: "bigotismul", "ignoranţa", "intoleranţa", "violenţa", "lipsa de informaţii", "lipsa culturii", "lipsa educaţiei", "retrogradarea", "neemanciparea", "extremismul", "extremismul de dreapta" (niciodată de stânga), "tribalismul violent", "înapoiaţii", "miturile despre sex", "miturile despre contracepţie".

Dreptul la a păcătui...

Şi în comunism, linia partidului trimitea la o realitate mitologică, dar calificată a fi nouă, iar discursul era împănat de cuvinte şi expresii ale unui nou limbaj. Cei care confirmau aderarea, fără a încerca traducerea acestui discurs, erau trecuţi în tabăra genului arian. Ceilalţi, care-şi puneau întrebările fireşti pe care le trezesc astfel de slogane sau care nutreau sentimente ostile, trebuiau identificaţi, criticaţi, demolaţi, distruşi.

Consiliul Pontifical pentru Familie de pe lângă Vatican a explicitat, într-un volum publicat în 2003, 78 de termeni folosiţi de ideologiile ce urmăresc controlarea numărului de oameni în lume. Analiza are şi o dimensiune antropologică, perspectivă din care putem observa amploarea acestui val social şi cultural, care poate trimite viaţa omului în neant. În acest volum, care cuprinde peste 800 de pagini, sunt dezvăluite sensurile adevărate ale unor termeni ca: "sănătatea reproducerii", "drepturile copilului", "mentalitate contraceptivă", "maternitate sigură", "dreptul la avort", "parentalitate responsabilă", "alegere liberă", "pentru alegere". În cadrul discursului, aceste cuvinte sunt golite de sensul lor adevărat, devenind ele însele elemente abstracte, care dau omului impresia că totul e cu putinţă. Demolarea temeiurilor lumii sale, ale lumii "vechi", aşa cum au fost prefigurate de tradiţie, apare ca un act nu numai posibil, dar şi necesar.

Atât comunismul, cât şi controlul populaţiei urăsc religia. Alain Besançon, făcând o comparaţie între nazism şi comunism, spunea că "...ambele regimuri profesau o ură activă faţă de toate religiile care venerau o ordine divină distinctă de cea stabilită de oameni. Nazismul îl ura pe Dumnezeul lui Avraam; comunismul, orice fel de dumnezeu, dar îndeosebi pe acel Dumnezeu. Pretutindeni, organizarea religioasă a ţărilor cucerite a fost imediat bulversată".

Şi în cazul controlului populaţiei lucrurile stau la fel: "Denigrarea religiei tradiţionale este de importanţă crucială în planurile noii instituţii a educaţiei sexuale şi controlului populaţiei. Toate autorităţile şi loialităţile rivale trebuie să fie distruse, ca individul să fie eliberat pentru noul său rol faţă de stat şi de elitele conducătoare. Unul din unghiurile de atac este să se învinuiască religia că ar încuraja "disfuncţia" sexuală. Materialele instructive ale lor ridiculizează etica şi practicile creştine, caracterizându-i pe creştini a fi drept proşti, bigoţi şi, mai presus de toate, diferiţi" (Jaqueline Kasun, The War Against Population, Ignatius Press, 1999). Ceea ce spunea Jacqueline Kasun, vorbind de America anilor â60, se petrece astăzi în România. Mai multe organizaţii, gen "Liga PRO EUROPA", organizaţii care alcătuiesc deja o reţea extinsă şi bine aşezată la nivel naţional, cer scoaterea simbolurilor religioase şi a religiei din şcoli.