Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un
Listă publică a datornicilor
Persoanele fizice vor putea fi incluse pe „lista ruşinii” pentru obligaţii fiscale restante la bugetul local de cel puţin 1.200 de lei, iar persoanele juridice de cel puţin 5.000 de lei. Valorile au fost stabilite printr-o hotărâre adoptată joi de guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu. Publicarea de către organele fiscale locale a listei debitorilor este prevăzută la articolul 162 din Codul de procedură fiscală. Pragul de 1.200 de lei a fost calculat ca fiind aproximativ impozitul pe doi ani pentru un apartament cu o suprafaţă utilă de 50 mp şi un autoturism cu o capacitate de 1.600 cmc, a precizat Dogioiu, potrivit Agerpres. (C.Z.)



.jpg)