Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Sondajele îl dau favorit pe Obama
Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Barack Obama, îl conduce în intenţiile de vot cu 6 puncte procentuale pe contracandidatul său republican, John McCain, potrivit unui sondaj al Reuters, C-SPAN şi Zogby, publicat duminică. Astfel, Obama ar obţine 49% din voturi, iar McCain, 43%, cu trei săptămâni înainte de scrutinul prezidenţial. Potrivit organizatorului sondajului, John Zogby, avansul senatorului democrat este semnificativ din punct de vedere statistic, pentru că prezintă semne că acesta ar câştiga susţinere din partea alegătorilor independenţi. În rândul femeilor, senatorul Obama conduce cu 12 puncte procentuale, în faţa adversarului McCain, deşi alegătorii bărbaţi îşi manifestă în măsură egală preferinţele pentru cei doi candidaţi. Alegătorii tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, îi oferă lui Obama un avans de 20 de procente, iar situaţia este asemănătoare pentru cei care susţin că s-au înregistrat la vot în ultimele luni. Senatorul McCain conduce cu 10 puncte procentuale în rândul alegătorilor albi, însă Obama se bucură de susţinerea a 92% dintre alegătorii de culoare, mai relevă sondajul. Analiştii apreciază că McCain nu reuşeşte să câştige încrederea multora dintre alegători în chestiunile economice, în vreme ce Obama câştigă susţinerea acestora chiar şi în cele mai puternice grupuri care votau în mod tradiţional cu republicanii. Turcia vrea un loc în Consiliul de Securitate Ministrul de Externe al Turciei, Ali Babacan, a declarat că ţara sa merită un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, datorită influenţei crescânde a Ankarei pe scena internaţională. Babacan a făcut aceste declaraţii înainte de a pleca la New York, pentru o rundă finală de lobby în vederea obţinerii locului de membru nepermanent, votul final fiind prevăzut la 17 octombrie. Adunarea Generală a ONU urmează să aleagă cinci ţări pentru un mandat de doi ani în Consiliul de Securitate, iar Turcia are drept contracandidaţi Austria şi Islanda pentru două locuri din Europa Occidentală. Ţara majoritar musulmană, care doreşte să adere la Uniunea Europeană, a acţionat drept punte între Occident şi lumea musulmană, fiind implicată în misiuni de menţinere a păcii şi a acţionat în direcţia păcii în Orientul Mijlociu. Turcia face lobby pentru acest loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate încă din 2004. Rusia a testat o rachetă intercontinentală Rusia a lansat ieri o rachetă Topol cu rază lungă de acţiune, de la cosmodromul militar Pleseţk, din nordul ţării. Potrivit unui martor, racheta montată pe un camion cu rampă a fost lansată de la cosmodromul Pleseţk, aflat într-o zonă împădurită din nordul Rusiei. Înainte de lansare, preşedintele Dmitri Medvedev a inspectat personal racheta Topol RS-12M, numită SS-25 Sickle de NATO, care are o rază maximă de acţiune de 10.000 de km (poate lovi Statele Unite ale Americii) şi poate purta o focoasă de 550 de kilotone. Racheta a fost programată să atingă locaţia de testare Kura, din Peninsula Kamceatka, în Pacific. Acest test reprezintă o nouă declaraţie de forţă a Moscovei, care se simte ameninţată de apropierea NATO de graniţele sale.