Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 02 August 2008

Turcia: Guvernul renunţă la eşarfele islamice

Unul dintre liderii Patidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) aflat la putere în Turcia a declarat joi că formaţiunea cu rădăcini islamiste îşi va suspenda cel puţin pentru moment demersurile pentru legiferarea portului de eşarfe islamice în universităţi. Vicepremierul Cemil Cicek a făcut aceste declaraţii la o zi după ce Curtea Constituţională din Turcia a refuzat să dispună dizolvarea AKP, dar a suspendat importante ajutoare financiare de stat alocate grupării. Justiţia a dat un avertisment serios partidului aflat la putere, pe care se pare că AKP l-a perceput ca atare, comentează AP. O tentativă a AKP de a introduce măsura a fost refuzată de aceeaşi Curte Constituţională, pe motiv că este antiseculară. De altfel, proiectul guvernului de a legifera simbolul islamic a fost citat drept dovadă în dosarul presupusei activităţi antiseculare a AKP. Eşarfa islamică este un simbol care ilustrează adânca divizare din sânul societăţii turce, majoritar musulmană şi în acelaşi timp seculară. Cei care susţin portul eşarfei afirmă însă că legalizarea acestuia înseamnă de fapt acordarea unui drept pentru femeile care nu au avut acces la studii sau la slujbele din instituţiile de stat din cauza îmbrăcăminţii lor.

Bulgaria, în plină creştere economică

Guvernul bulgar prognozează pentru 2009 o rată de creştere de 6,5% şi o scădere a inflaţiei la 4,2%, faţă de peste 14% în luna iunie, se menţionează în ultimul proiect de buget. Bulgaria speră de asemenea să atragă 6,3 miliarde de euro prin investiţii directe străine anul viitor, se precizează în proiectul de buget prezentat de ministrul Finanţelor Plamen Oreşarski. Printre alte măsuri, guvernul intenţionează să majoreze salariul minim de la 110 euro la 120 euro de la 1 ianuarie 2009 şi să mărească veniturile funcţionarilor cu 10% de la 1 iulie 2009. Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană (UE) în 2007, rămâne unul dintre cele mai sărace din cele 27 de state membre. În ciuda unei creşteri de 6,2% în 2007 şi de 7% în primul trimestru din 2008, Bulgaria se confruntă cu o inflaţie record, de 14,7% în ritm anual în luna iunie, cel mai ridicat nivel din UE.

Rusia, tot mai aproape de Cuba comunistă

Preşedintele cubanez Raul Castro s-a întâlnit joi cu vicepremierul rus Igor Secin, aflat în Cuba pentru a încerca să strângă legăturile între cei doi foşti aliaţi din perioada războiului rece. Cei doi oficiali s-au întâlnit într-o atmosferă „cordială şi prietenoasă“, exprimându-şi în cursul discuţiilor interesul faţă de extinderea „procesului de reactivare a legăturilor economice“, potrivit agenţiei cubaneze Prensa Latina. La întrevedere a participat generalul Nikolai Patruşev, şeful FSB (serviciul rus de securitate), care ajută la coordonarea politicii de securitate naţională a Rusiei. Uniunea Sovietică a fost principalul aliat al Havaneii în timpul Războiului Rece. Moscova a avertizat SUA recent că ia în considerare construirea unei baze în Cuba pentru bombardierele sale strategice dacă Washingtonul nu abandonează scutul anti-rachetă din Europa.