Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Ungaria: Grevă de proporţii în transporturi
Trenuri sau avioane care pleacă sau tranzitează Ungaria au avut întârzieri din cauza grevei care a început ieri pe tot cuprinsul acestei ţări. Patronatul căilor ferate ungare MAV nu a ajuns cu sindicatele la un acord prin care ar fi trebuit asigurat un minim de curse în timpul grevei, fapt ce va duce la mari întârzieri sau chiar anularea unor trenuri. Două sindicate care îi reprezintă pe angajaţii din transporturile aeriene au anunţat că greva de ieri a durat două ore, fapt care a afectat 37 de zboruri care aterizează sau decolează în acest interval orar. Pe lângă protestele din transporturi, care s-ar putea relua şi în zilele următoare, sunt anunţate demonstraţii a peste 10.000 de profesori şi a personalului din 15 spitale, iar fermierii au ameninţat că vor bloca drumuri şi peste 40 de autostrăzi de pe tot cuprinsul ţării. Irakul mai are nevoie de armate străine încă 10 ani „Irakul va avea nevoie de trupe străine pentru a-l ajuta să se apere în următorii 10 ani, însă nu va accepta prezenţa pe teritoriul său a bazelor americane pentru o perioadă de timp nelimitată“, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului irakian, Ali al-Dabbagh. „Bineînţeles avem nevoie de sprijin internaţional. Avem probleme de securitate. În următorii 10 ani, armata noastră nu va fi capabilă să apere Irakul“, a afirmat Ali al-Dabbagh într-un interviu acordat televiziunii de stat. Pe de altă pare, însă, a estimat oficialul citat, Irakul nu va accepta existenţa permanentă a bazelor americane pe teritoriul său. Diplomaţii ruşi spionează din greu Germania Potrivit unor surse din constraspionajul german, nu mai puţin de 120 din cei 360 de diplomaţi ruşi acreditaţi în Germania lucrează pentru Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) sau pentru Serviciul de Informaţii Militare (GRU). Aceste informaţii au apărut simultan în publicaţiile „Die Welt“ şi „Focus“. Potrivit surselor contraspionajului german, Rusia menţine în Germania cea mai densă reţea de spioni din întreaga Europă. Persoanele cărora agenţii Kremlinului le acordă atenţie sunt în primul rând oamenii de ştiinţă, mai ales cei care lucrează în domeniul tehnologiilor avansate, militarii şi managerii, mai ales în scopul spionajului industrial. Contraspionajul german a semnalat însă şi tentative de a „înrola“ în slujba Moscovei şi colaboratori ai unor deputaţi din Bundestag sau parlamente locale, precum şi tineri funcţionari ai unor partide majore. În plus, în vizorul Kremlinului se află mai ales industria de armament a Republicii Federale. Turcia a bombardat kurzii cu acordul SUA Comandantul Statului Major al armatei turce a declarat că Statele Unite au aprobat raidurile aeriene turce care au vizat duminică obiective ale rebelilor kurzi din nordul Irakului. „Satele Unite au deschis spaţiul irakian pentru noi şi astfel şi-au dat aprobarea“, a declarat generalul Yasar Buyukanit. Oficialii irakieni au declarat că o femeie a fost ucisă, iar sute de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza bombardamentului efectuat de aviaţia turcă duminică dimineaţă. Buyukanit a infirmat înregistrarea de victime în rândul civililor în urma raidurilor aeriene. Ambasada americană de la Bagdad negase anterior că SUA ar fi fost implicată în bombardamentele asupra separatiştilor kurzi.