Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 23 August 2007

14 soldaţi americani ucişi în prăbuşirea unui elicopter

Potrivit unui comunicat al armatei americane, un număr de 14 soldaţi americani au fost ucişi ieri, în nordul Irakului, în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau. Primele informaţii stabilesc faptul că accidentul a fost cauzat de o defecţiune tehnică şi că nu există indicii privind tiruri inamice. „Două elicoptere UH-60 Blackhawk efectuau o misiune de noapte în timp ce unul s-a prăbuşit. La bordul aparatului de zbor se aflau patru membri ai echipajului şi zece pasageri“, se arată în comunicat. Acesta este unul dintre cele mai grave accidente de acest tip de la declanşarea operaţiunilor americane în Irak, în martie 2003. Accidentul creşte la 3.719, numărul militarilor americani ucişi de la această dată în Irak, potrivit unor date furnizate de Pentagon.

Preşedintele Ucrainei luptă cu focul

Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko, aflat marţi la bordul unei aeronave cu destinaţia Kiev, a ordonat pilotului să aterizeze în apropierea locaţiei unui imens incendiu forestier, cu care autorităţile ucrainene se luptau de trei zile, şi a cerut demisia ministrului responsabil cu asigurarea siguranţei publice. Un reportaj al televiziunii l-a prezentat pe Iuşcenko, care se pregăteşte pentru alegerile parlamentare de luna viitoare, punând mâna pe lopată, aruncând nisip peste flăcări, şi ajutându-i pe pompieri să scoată o maşină dintr-o râpă. Potrivit unui comunicat de presă al biroului prezidenţial, Iuşcenko „a preluat personal controlul acţiunilor de stingere a focului şi a operaţiunilor de salvare“ şi l-a acuzat pe ministrul ucrainean pentru situaţii excepţionale, Nestor Şufrici, de proasta coordonare a eforturilor publice de stingere a incendiului forestier.

Rusia critică proiectul Nabucco

Ministrul adjunct de externe rus Andrei Denisov critică, într-un interviu apărut ieri într-un cotidian moscovit, proiectul construcţiei unui gazoduct traversând Marea Caspică, apreciind în acelaşi timp că proiectele energetice în regiune nu trebuie politizate. Andrei Denisov se referă la proiectul Nabucco, susţinut de SUA şi UE, ce prevede construirea până în 2012 a unui gazoduct de 3.300 de km pentru aprovizionarea Europei occidentale cu gaz din Marea Caspică, ocolind Rusia. Oficialul de la Moscova a adăugat că susţinătorii proiectului Nabucco nu ascund faptul că obiectivul principal al acestuia este de a construi un gazoduct care să evite Rusia.

Grecia, lovită de al treilea val de caniculă

Grecia se confruntă, de ieri, cu al treilea val de caniculă din această vară, cu temperaturi care se apropie de 40 de grade Celsius, un fenomen nemaiîntâlnit de peste o jumătate de secol. Canicula din luna august se anunţă, totuşi, mai puţin intensă decât cele două valuri de căldură cu durata de peste o săptămână, care s-au abătut asupra ţării la sfârşitul lunii iunie şi la sfârşitul lui iulie, cu temperaturi record de până la 46 de grade Celsius. Potrivit autorităţilor, căldura a provocat moartea a 16 persoane, de la începutul verii, favorizând un val de incendii catastrofale, în care au murit trei săteni şi doi pompieri.