Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lunca Dunării are nevoie urgentă de măsuri de conservare
Organizaţia World Wide Fund România (WWF-România) a atras atenţia, cu ocazia celebrării, în data de 2 februarie, a Zilei Mondiale a Zonelor Umede, asupra faptului că Lunca Dunării are nevoie de măsuri urgente de conservare. „Conservarea şi refacerea zonelor umede, în special a luncilor inundabile, trebuie să devină o prioritate pentru societatea românească“, a arătat WWF. În acelaşi timp, organizaţia precizează că programele derulate în lungul Dunării au demonstrat că refacerea zonelor umede poate aduce beneficii comunităţilor locale. „Trei zone de reconstrucţie ecologică a luncii Dunării, însumând aproximativ 3.000 ha (la Confluenţa Olt-Dunăre, Mahmudia şi Gârla Mare), au fost sau sunt în curs de renaturare prin efortul susţinut de parteneriate ale WWF şi comunităţilor locale“, au precizat reprezentanţii WWF România. În întreaga lume, la data de 2 februarie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Zonelor Umede, ca urmare a semnării Convenţiei Ramsar în anul 1971, un tratat interguvernamental care asigură cadrul de acţiune la nivel naţional şi internaţional, în vederea conservării şi utilizării raţionale a zonelor umede şi a resurselor acestora. (Oana Nistor)