Luptă strânsă pentru candidatura democrată la preşedinţia SUA

▲ Sistemul electoral american este considerat a fi cel mai transparent şi mai democratic din întreaga lume, alegerile pentru preşedinte desfăşurându-se pe parcursul unui întreg an ▲ În primă instanţă au loc alegerile primare, candidaţii unui partid întrecându-se pentru a obţine nominalizarea partidului pentru Casa Albă ▲ După ce partidele îşi desemnează candidatul, urmează campania electorală, când candidaţii la preşedinţia celui mai puternic stat din lume se înfruntă reciproc în emisiuni televizate, în manifestaţii organizate în toate statele, dar şi în publicitate agresivă, cu această ocazie fiind cheltuite fonduri imense pentru atragerea nehotărâţilor ▲

Anul 2008 este unul important pentru Statele Unite ale Americii, strategia celui mai puternic stat din lume şi sensul în care va merge în următoarea perioadă fiind hotărâte de rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Casa Albă ar putea fi „locuită“ pentru prima dată în istorie de un preşedinte de culoare (doar în filme a mai fost posibil acest lucru), Barack Obama, sau de o femeie preşedinte, fosta prima doamnă a Americii, Hillary Clinton.

Cursa pentru statutul de cel de-al 44-lea preşedinte al SUA a început la 3 ianuarie în statul Iowa, unde au avut loc alegerile primare din cadrul partidelor pentru desemnarea candidatului pentru cursa finală.

Sistemul electoral american, unic în lume

Alegerile primare reprezintă primul pas în alegerea candidatului din partea unui partid. În toate ţările cu sistem democratic, partidele îşi desemnează candidatul (există şi aici o luptă internă, însă, de cele mai multe ori, una subterană, plină de şantaj şi interese) pentru fotoliul de preşedinte în văzul lumii - manifestaţii, intervenţii în mass-media scrisă, audio-vizuală - cu ceilalţi candidaţi în cadrul unei campanii electorale interne.

În Statele Unite ale Americii sistemul electoral este unul total diferit, acesta desfăşurându-se pe o lungă perioadă de timp, politicienii care aspiră la casa Albă trec, pentru început, prin focul alegerilor din cadrul partidului, numite şi alegeri primare, în cadrul cărora votanţii îi aleg pe delegaţii la convenţia partidului, delegaţii fiind cei care desemnează candidatul.

Candidatul care obţine majoritatea voturilor exprimate de delegaţi devine reprezentantul partidului în alegerile prezidenţiale, după o procedură care se repetă în toate statele americane.

Alegerile primare au început la 1 ianuarie, în statul american Iowa, candidaţii întrecându-se între ei pentru a obţine nominalizarea din partea partidului. În acest stat se foloseşte un sistem mai complex, în care delegaţii sunt selectaţi în mai multe etape. după această etapă urmează selecţia finală de la convenţia naţională a partidului, care se desfăşoară vara, unde fiecare stat soseşte la convenţie cu propriii delegaţi şi pancarte arătând candidatul la preşedinţie pe care îl susţin.

Candidatul cu sprijinul celor mai mulţi delegaţi este declarat câştigător, acesta având îndatorirea să-şi aleagă un partener, ce va ocupa funcţia de vicepreşedinte.

În SUA funcţionează sistemul votului majoritar

Candidaţii la preşedinţie se întrec în ultima fază, respectiv campania electorală, mai scurtă decât cea pentru alegerile primare.

Cele mai multe fonduri, de ordinul sutelor de milioane de dolari, se duc pe publicitatea la televiziune, dar şi pentru organizarea de mitinguri uriaşe în statele unde există un procent mare de nehotărâţi, candidaţii întâlnindu-se cu electoratul chiar şi de câteva zeci de ori pentru a fi siguri că electorii au înţeles mesajul (de exemplu, preşedintele George W. Bush a fost, în campania din 2004, în Florida de 15 ori, iar în Ohio de 17 ori pentru a fi sigur de un feed-back atât din partea electoratului favorabil, cât şi de la cel al adversarului John Kerry).

De asemenea, pe principalele canale de televiziune au loc dezbateri televizate între candidaţii la preşedinţie.

La finele campaniei, întotdeauna în luna noiembrie, au loc alegerile pentru preşedintele SUA, când milioane de oameni merg la urne pentru a-şi exercita dreptul constituţional.

În Statele Unite funcţionează sistemul electoral majoritar - cine obţine cele mai multe voturi într-o circumscripţie electorală câştigă alegerile în acea circumscripţie.

Potrivit procedurii, după numărarea voturilor, procesul se mută la colegiul electoral, fiecare stat având un număr diferit de electori, numărul acestora reflectând reprezentarea respectivului stat în Congres.

Candidatul desemnat câştigător într-un stat câştigă şi toate voturile electorilor respectivului stat, ceilalţi candidaţi neprimind nici un vot, cu excepţia statelor Nebraska şi Maine.

Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, în mintea populaţiei alegerile s-au terminat. Dar de fapt colegiul electoral se reuneşte şi votează preşedintele. Membrii colegiului nu sunt obligaţi legal să voteze pentru candidatul desemnat câştigător sau, în funcţie de alegerea făcută, de partidul din care fac parte, dar se întâmplă foarte rar ca votul lor să fie altul.

Voturile colegiului elector sunt formal numărate în faţa Congresului în luna ianuarie.

Cine poate fi preşedinte al SUA

Constituţia Statelor Unite prevede că americanii trebuie să-şi aleagă preşedintele o dată la patru ani, candidaţii la cea mai importantă funcţie din lume trebuie să aibă cel puţin 35 de ani şi să fie cetăţeni americani născuţi în Statele Unite.

Candidaţii potenţiali formează un comitet de pregătire care mobilizează sprijinul membrilor de partid şi al donatorilor pentru campania electorală, aceştia luând pulsul încrederii de care s-ar bucura.

Constituţia americană arată că sindicatele, firmele care au contracte cu guvernul, băncile naţionale (cele cu operaţiuni la nivel federal), companiile înregistrate la nivel naţional şi cetăţenii străini nu pot contribui direct la campania electorală, ci numai indirect, prin intermediul unor Comitete de Acţiune Politică (PAC), nici o persoană nu poate face o contribuţie financiară în numele altei persoane. Comitetele politice care adună fonduri pentru susţinerea unor candidaţi sau partide nu pot primi bani de la companiile care au contracte cu guvernul federal. Pentru un Comitet (organism separat de staff-ul de campanie al unui partid sau candidat, dar care poate strânge indirect fonduri pentru acesta) limita este de 5.000 dolari/an.

De asemenea, contribuţiile în numerar nu pot depăşi 100 de dolari, iar cele anonime, 50.

Candidaţii la Casa Albă primesc însă anual şi fonduri de la buget, acestea fiind indexate în funcţie de inflaţie, şi în aceeaşi sumă.

O persoană individuală nu poate dona unui candidat mai mult de 2.000 de dolari/alegeri.

Principalii candidaţi pentru Casa Albă

Preşedintele american este desemnat prin Constituţie şef al statului şi prim-ministru.

În cadrul Partidului Democrat există trei favoriţi la obţinerea candidaturii la preşedinţie, respectiv senatoarea de New York şi fosta primă doamnă, Hillary Clinton, senatorul de culoare al statului Illinois, Barack Obama, şi fostul senator de Carolina de Nord, John Edwards. Alături de aceştia, la alegerile interne din cadrul Partidului democrat mai sunt înscrişi Bill Richardson, fost ministru al energiei şi fost ambasador american la ONU, Joseph Biden, senator de Delaware şi preşedintele Comisiei Afacerilor Externe, Christopher Dodd, senator de Connecticut şi preşedinte al Comisiei bancare din Senat, Dennis Kucinich, reprezentant al statului Ohio, şi Mike Gravel, fost senator de Alaska.

Republicanii îşi vor alege candidatul din rândul următorilor politicieni: fostul guvernator al statului Arkansas, Mike Huckabee, şi fostul guvernator al Massachusetts, Mitt Romney. Senatorul de Arizona, John McCain, ar putea reprezenta surpriza printre republicani, acesta fiind susţinut de influentul cotidian „Des Moines Register“.

Fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, este creditat şi el cu şanse printre republicani. Însă, din cauza politicii duse de actualul preşedinte, George Bush, în special din cauza războiului din Irak, atenţia publică se îndreaptă spre Partidul Democrat, care va da cel mai probabil viitorul lider la SUA.

Unele ziare îl dau drept câştigător pe senatorul de culoare Obama, iar altele, printre care şi prestigosul „The Financial Times“ o indică pe Hillary Clinton drept viitorul preşedinte al SUA.