Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Magistraţii au suspendat protestele până la 31 octombrie
▲ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea protestelor până la 31 octombrie, subliniind că iniţiativa a avut în vedere „exclusiv drepturile justiţiabililor“, şi nu „o manifestare concretă din partea Executivului ▲ În perioada protestelor magistraţilor, la oficiile Registrului Comerţului s-au înregistrat peste 22 de mii de cereri nesoluţionate ▲ Cea mai gravă situaţie se înregistrează în Bucureşti, unde au fost nesoluţionate 8.132 de cereri ▲
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea protestelor până la 31 octombrie, arătând, prin intermediul unui comunicat, că iniţiativa a avut în vedere „exclusiv drepturile justiţiabililor“, şi nu „o manifestare concretă din partea Executivului“. „Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrunită la 28 septembrie, a hotărât suspendarea, până la data de 31 octombrie, a protestului iniţiat la 1 septembrie. Iniţiativa de a suspenda protestul, deşi nu se datorează vreunei manifestări concrete din partea Executivului, a avut în vedere exclusiv drepturile şi interesul justiţiabililor, care sunt afectate prin prelungirea ac-ţiunii de protest“, se arată într-un comunicat remis de ICCJ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că „judecătorii sunt conştienţi că până la data stabilită (31 octombrie - n.r.) nu pot fi rezolvate numeroasele şi gravele probleme acumulate în timp ale sistemului judecătoresc, dar vor monitoriza cu atenţie orice iniţiativă a Guvernului, de natură a ameliora încrederea publicului în Justiţie, statutul magistraţilor, problemele specifice sistemului judiciar şi, în special, cele ale activităţii de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. După expirarea acestui termen, se mai arată în comunicatul instanţei supreme, adunarea generală a acestei instanţe va reevalua situaţia şi va hotărî în consecinţă. Peste 22 de mii de cereri nesoluţionate Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) precizează că, în perioada protestelor magistraţilor, la oficiile Registrului Comerţului s-au înregistrat peste 22 de mii de cereri nesoluţionate. „Peste 22 de mii de cereri depuse la oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale nu au fost soluţionate în perioada 1-25 septembrie 2009, ca urmare a protestului magistraţilor. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în Bucureşti, unde, în intervalul menţionat, au fost nesoluţionate 8.132 de cereri“, se precizează în comunicatul MJLC. Potrivit sursei citate, un număr mare de cereri nesoluţionate se înregistrează şi în Cluj (1.490), Timiş (1.398), Prahova (1.338) şi Iaşi (1.292). „Menţionăm că oficiile Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalele din Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Suceava, Brăila, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Teleorman, Vaslui, Vâlcea sunt la zi cu soluţionarea cererilor“, mai arată MJLC.