Magnolia, o floare care fascinează

Le cultivăm, le îngrijim şi le admirăm, uimiţi de frumuseţea şi miresmele lor. Şi cred că nu există om căruia să nu îi placă florile, chiar dacă în măsuri diferite. Una dintre aceste crăiese ale primăverii este magnolia, de a cărei frumuseţe se bucură nu doar cel care o îngrijeşte, ci şi întreaga comunitate. Pentru că ea reuşeşte să îşi înalţe fruntea deasupra obstacolelor, iar aromele florilor ei umplu văzduhul. Astăzi, în Duminica Floriilor vă vom prezenta câteva rânduri despre magnolie.

Acei dintre dumneavoastră care aţi mers la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală în această perioadă a anului aţi remarcat, cu siguranţă, mantia de flori roşietice cu care este înveşmântată biserica mănăstirii. Şi sunt nenumărate asemenea locuri, în care această minuntă floare a arbustului de magnolie înmiresmează văzduhul primăverii.

Numele său vine de la un botanist francez, Pierre Magnol (1638 - 1715), însă magnolia este cunoscută şi cultivată în Asia şi America cu mult înainte de acest botanist. În China, de exemplu, se ştia despre ea încă din 1083, când era folosită pentru tratarea unor boli. În România, însă, a ajuns abia în 1880.

Ea cuprinde mai multe soiuri de arbori şi arbuşti, în funcţie de originea lor, dar şi de modul în care cercetătorii au încrucişat speciile pentru a produce altele noi.

Înălţimile arborilor sunt diferite, variind între 3 metri (magnolia liliflora) şi chiar 30 de metri (în cazul magnoliei grandifloră sau magnolia acuminantă), însă cercetătorii au creat şi plante mult mai mici, de ghiveci.

În ceea ce priveşte florile lor, acestea sunt solitare, mari, diferit colorate, putând fi albe, roz, purpurii, mov sau chiar verzi-gălbui sau albăstrui.

Cea mai frumoasă este considerată magnolia hibridă soulangiana, care, de altfel, este şi cea mai răspândită dintre toate speciile. Fructul este compus şi are formă de con viu colorat, conţine seminţe globuloase, cu un înveliş cărnos roşu, care la maturitate rămân suspendate de fruct printr-un filament lung şi subţire.

Forma coroanelor, precum şi frunzişul unora dintre specii, prin dimensiunile mai puţin obişnuite şi coloraţie dau o notă deosebită în peisaj, iar seminţele care rămân suspendate de conul viu colorat atrag atenţia.

O plantă nepretenţioasă

Magnolia nu este deloc o plantă pretenţioasă. Sigur, cu excepţia gerurilor de primăvară, care afectează orice plantă ce a înmugurit mai devreme. Iubeşte soarele, însă poate fi cultivată foarte bine şi în zone cu umbră temporară, cum ar fi la umbra altor copaci. Însă magnoliile plantate în aceste condiţii nu se vor dezvolta la fel ca şi cele care se bucură de soare din plin. Veţi vedea că cele de la umbră sunt mai firave, iar florile sunt mai rare. De asemenea, pentru a preveni ruperea  este indicat ca plantele să fie protejate de vânt. De aceea este bine ca ele să fie plantate lângă ziduri sau clădiri. În ceea ce priveşte distanţa dintre ele, sau de alţi arbori, este bine să păstraţi o distanţă de 3-4 metri, pentru a se putea dezvolta coroanele frumos şi pentru a avea suficientă apă.

Când şi cum se plantează

În ceea ce priveşte plantarea lor, aceasta se poate face atât primăvara, cât şi toamna. Dacă le plantaţi primăvara, totuşi, trebuie să nu fie mai târziu de timpul când încep să apară frunzele pomilor. Dacă vedeţi copacii că au înmugurit, este bine să aşteptaţi până în toamnă, altfel veţi omorî planta în zadar.

Solurile în care se cultivă sunt umede şi uşor drenabile, uşor acide şi alcaline, bogate în materii organice, compost sau îngrăşământ de frunze. După ce aţi ales locul potrivit, săpaţi o groapă în care să aşezaţi arbustul. Aceasta trebuie să fie destul de mare, încât rădăcinile să stea lejer. În ceea ce priveşte adâncimea, este recomandabil să îl aşezaţi la o adâncime egală cu cea care este indicată pe tulpină, adică cea la care a fost plantat în seră. Magnolia este un arbust cu rădăcini care îşi adună substanţele hrănitoare din pământul de la suprafaţă, aşa că plantarea prea adâncă nu va fi cea mai bună soluţie.

Pe fundul gropii săpate, aşezaţi un strat de nisip de râu sau pietriş de câţiva centimetri pentru a evita stagnarea apei, care favorizează putrezirea rădăcinii. Apoi se adaugă o moviliţă de pământ alcătuit în proporţie de 50 la sută din pământul provenit de la săparea gropii şi turbă, bălegar descompus sau îngrăşământ de frunze. Tasaţi acest amestec de pământ în jurul rădăcinii pentru înlăturarea golurilor de aer şi formaţi un şanţ în jurul tulpinii, în care să turnaţi apă. După plantare, udaţi bine. De asemenea, o substanţă fertilizatoare echilibrată va da magnoliei un început bun.

După plantarea magnoliei, este bine să acoperiţi pământul de sub ramuri cu talaş, bucăţi mărunţite de scoarţă de copac sau alte asemenea materiale, şi să înlocuiţi acest strat periodic. Stratul protector ajută la menţinerea umidităţii la suprafaţa pământului, zonă în care rădăcinile magnoliei sunt active. Arbuştii nou-plantaţi trebuie legaţi de un arac, care se va înlătura după un an. Astfel veţi evita ruperea lor sau smulgerea din pământ.

Lucrări de întreţinere

Este bine ca în primul an să o udaţi mai des, pentru a se putea dezvolta corespunzător. În general, apa provenită de la ploi este suficientă pentru arbuştii care au şi stratul protector de material lemnos. În zonele mai uscate însă, unde plouă rar, rădăcinile trebuie udate săptămânal, cu circa 5 litri la fiecare udare, dar cu mare grijă, ca să nu le înecaţi. Dacă folosiţi furtunul pentru a le uda, trebuie să aveţi grijă pentru a nu le răni rădăcinile. Tăierea arbustului nu este necesară, decât dacă doriţi să reduceţi din dimensiunile coroanei.

Boli şi dăunători

Magnolia nu este o plantă foarte pretenţioasă, ea suferă rareori de pe urma atacului insectelor sau al bolilor. Există totuşi unele boli care apar. Una dintre acestea este cancerul european. Nu este fatal, dar o desfigurează. De aceea lemnul atins trebuie tăiat şi ars. Ofilirea este o altă boală, cauzată de îngheţ. Atunci, părţile de la vârful ramurilor se ofilesc. În acest caz ramurile uscate trebuie tăiate. O altă boală e legată de puricii frunzelor, unele insecte de culoare maroniu-închis ce trăiesc în colonii, pe ramurile tinere din apropierea solului. Puricii sug seva din frunze, lăsând în urma lor un lichid lipicios. Gândacii japonezi sunt alţi dăunători. Pentru ambele cazuri există mai multe medicamente cu care puteţi stropi arbuştii, redând magnoliilor sănătatea.