Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mai puțin entuziasm pentru munca de acasă
Aproape jumătate dintre românii care muncesc de acasă (48%) apreciază faptul că nu mai petrec timp în trafic, însă, pe de altă parte, un sfert dintre ei (26%) declară că starea lor emoţională s-a înrăutăţit, arată un studiu de specialitate. Mai mult, peste 40% spun că lucrează mai mult, ca timp, în regim de telemuncă, iar mai mult de jumătate dintre angajaţi consideră că nu au acasă confortul de la birou.
Telemunca nu este lipsită de avantaje, cel mai des menționate fiind programul de lucru mai flexibil de care se bucură 45% dintre angajați, dar și timpul crescut alocat familiei indicat de 42% dintre respondenți, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Cu toate acestea, există și dezavantaje ale muncii de acasă. Un sfert dintre români simt că nu au intimitate atunci când lucrează, iar 26% dintre ei spun că starea lor emoţională s-a înrăutăţit.
Studiul realizat în octombrie 2020, pe un eşantion de 600 de persoane care lucrează parţial sau integral de acasă, arată că, deşi 79% dintre români consideră că sunt la fel de eficienţi sau mai eficienţi decât atunci când lucrau de la birou, 44% dintre respondenţi au declarat că muncesc mai multe ore zilnic.
De asemenea, pentru aproape jumătate dintre respondenţi telemunca oferă confort din anumite puncte de vedere, însă 56% din totalul participanţilor la studiu au indicat faptul că nu lucrează într-un mediu potrivit, nu au un birou sau un scaun confortabil, iar 36% consideră că un monitor mai mare le-ar oferi o experienţă de muncă îmbunătăţită.
Datele cercetării mai arată că aproape jumătate dintre români aleg să lucreze de pe canapea sau la masa din bucătărie, dar specialiştii atenţionează asupra faptului că o poziţie incorectă în faţa laptopului poate fi o povară mare pentru corpul nostru - deşi cei mai mulţi dintre noi suntem conştienţi de acest lucru, tindem să uităm atunci când lucrăm din confortul casei noastre şi cedăm tentaţiei de a lucra de pe canapea.
Un alt inconvenient al muncii de la domiciliu este dat de desele întreruperi ale lucrului, cauzate de membrii familiei sau de activităţile casnice, situație în care se regăsesc 78% femei şi 22% bărbaţi, potrivit unui studiu Wisemetry Research.
Întreruperile din timpul zilei pot impacta în mod real timpul alocat lucrului, prin fragmentarea fluxului de concentrare, sau pot genera percepţia că s-a muncit mai mult prin prisma faptului că duc la epuizare mentală şi la un efort sporit/ritm alert de activitate pe parcursul zilei.
„Departamentele de HR ar trebui să monitorizeze atent bunăstarea angajaţilor în această perioadă şi să organizeze sesiuni on-line de team building pentru a menţine coeziunea echipei“, a concluzionat Tania Chilin, sociolog şi consultant la Wisemetry Research, citată de Agerpres.
(Cristina Zamfirescu)