Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mâine sărbătorim Ziua Culturii Naţionale
Pentru al şaselea an consecutiv, în ziua de 15 ianuarie, data naşterii poetului Mihai Eminescu, sărbătorim Ziua Culturii Române, „o zi de reflecție asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes național”. În ţară, manifestările se desfăşoară atât la nivelul instituţiilor de cultură, cât şi în şcoli.
O suită de manifestări culturale se desfăşoară în aceste zile atât în oraşele din ţară, cât şi în marile oraşe din străinătate. În mod firesc, o concentrare a acţiunilor culturale va avea loc la Botoşani, acolo unde se va desfăşura cea de-a 57-a ediţie a Zilelor Eminescu. Manifestările au început ieri când a fost creionat „Portretul artistului la tinereţe” în cadrul unui cenaclu literar desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, iar astăzi, membrii juriului condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, care va desemna câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, se vor reuni la Vorona pentru a delibera. Nominalizaţii sunt Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Grigurcu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov şi Ovidiu Genaru.
Mâine, când se împlinesc 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, la Botoşani va avea loc un Te Deum la Biserica Uspenia. O slujbă religioasă va avea loc, de la ora 10:30, şi la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din curtea Casei Memoriale „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti, urmată de depuneri de coroane la statuia poetului de la Memorialul Ipoteşti.
Manifestări culturale în Capitală
La Bucureşti, vineri, 15 ianuarie, în aula Academiei Române va avea loc sesiunea ştiinţifică dedicată Zilei Culturii Naţionale cu tema „Identitatea naţională”. Tot mâine, în Aula Palatului Cantacuzino - Muzeul Naţional „George Enescu”, Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată printr-un concert extraordinar de muzică de cameră, după cum informează reprezentanţii Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni. Concertul se va desfăşura cu participarea compozitorului Eugen Doga, împreună cu baritonul Rudolf Constantin Cocriş, soprana Ana Cebotari, pianistul Ieronim Buga şi cvartetul Passione, artişti consacraţi din România şi Republica Moldova, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres. În aceeaşi formulă artistică, acest concert extraordinar dedicat Zilei Culturii Naţionale va avea loc şi în Franţa, pe 20 ianuarie, la Ambasada României din Paris.
Ziua Culturii Naţionale este celebrată la Bucureşti şi prin spectacolul de muzică tradiţională şi poezie „La porţile ceriului”, organizat de ICR în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR. Evenimentul îi are ca protagonişti pe Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi. Spectacolul va fi transmis în direct şi de ICR Stockholm, transmisiunea făcând parte dintr-o serie de evenimente menite să marcheze Ziua Culturii Naţionale de către ICR şi Ambasada României în Regatul Suediei.
Ziua Naţională a Culturii este sărbătorită şi în Basarabia, printre evenimentele organizate la Chişinău numărându-se şi expoziţia „Mihai Eminescu - în mine bate inima lumii”, ce va fi inaugurată mâine de către Institutul Cultural Român la Chișinău, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor. Cele 24 de bannere vor prezenta documente, fotografii de-ale poetului, fragmente de proză, articole și scrisori.
Institutul Cultural Român de la Bruxelles va celebra Ziua Culturii Naţionale şi spaţiul cultural comun România - Republica Moldova printr-un recital din lirica eminesciană susţinut de actorul Nicolae Jelescu, directorul artistic al Teatrului Poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău.
Evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale şi poetului Mihai Eminescu, la 166 ani de la naştere, vor fi organizate şi la Viena, Veneţia şi la New York.