Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Majorare a ajutorului de șomaj
Indemnizaţia de şomaj şi alte măsuri de stimulare a angajării oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) se majorează de la 1 martie, ca urmare a indexării Indicatorului Social de Referinţă (ISR) pe baza căruia se calculează aceste beneficii, a informat instituţia.
Indicele ISR (în valoare de 598 de lei în 2023) se indexează anual, la fiecare 1 martie, potrivit legii, cu rata inflației. „Potrivit Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei pentru 2023 este de 10,4%, astfel că ISR creşte de la 598 de lei la 660 de lei”, arată ANOFM.
Drept urmare, indemnizaţia de şomaj, care depinde nu numai de ISR, ci și de stagiul de cotizare, crește. Potrivit ANOFM, „acest drept se calculează astfel: valoarea ISR în vigoare la data stabilirii indemnizaţiei de şomaj, la care se adaugă, după caz, o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor (…) pe ultimele 12 luni, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare”.
Totodată, ajutorul de şomaj acordat absolvenţilor (50% din valoarea ISR) creşte de la 299 la 330 de lei lunar, iar prima de inserţie (de trei ori valoarea ISR) pentru absolvenţii care, în 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru cel puțin un an se majorează de la 1.794 la 1.980 de lei.
În cazul firmelor, subvenţia (egală cu salariul de bază, dar nu mai mult de patru ori ISR) acordată la angajarea tinerilor cu risc de marginalizare în baza unui contract de solidaritate are o creştere lunară de la 2.392 la 2.640 de lei, iar stimulentul lunar (50% din ISR) pentru încadrarea elevilor şi studenţilor în timpul vacanţelor urcă de la 299 la 330 de lei/persoană. (C. Z.)