Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Manifestări de Ziua Culturii Naţionale
Ziua Culturii Naţionale a fost marcată ieri în toată ţara prin recitaluri de muzică, poezie şi expoziţii de grafică şi pictură sau depuneri de coroane. La Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti accesul vizitatorilor a fost gratuit, la Sfântu Gheorghe a fost lansată o bibliotecă mobilă cu cărţi în limba română, iar la Focşani, copiii au avut ocazia să descopere teme eminesciene şi să descifreze puzzle-uri versificate.
Ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale. Aceasta este o zi în care „nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”, se arăta în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaţilor.
Numeroase manifestări au avut loc, cu acest prilej, pe meleagurile natale ale poetului Mihai Eminescu. Cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naşterea marelui poet a fost oficiată o slujbă de pomenire a acestuia chiar în bisericuţa familiei Eminovici de la Ipoteşti. Slujba a fost oficiată de preotul satului, Valentin Tincu, la ea luând parte oficialităţi locale, dar şi numeroşi oameni de cultură. Momentul religios a fost urmat de o depunere de coroane la bustul lui Eminescu din curtea Casei Memoriale de la Ipoteşti.
Marţi-dimineaţă, Mihai Eminescu a fost pomenit la Biserica Uspenia din municipiul Botoşani, locaş de cult în care a fost botezat poetul.
Tot ieri, accesul vizitatorilor în Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti a fost gratuit.
Manifestări de la Ipoteşti dedicate lui Mihai Eminescu au mai cuprins o conferinţă cu tema „Eminescu, azi. «Poetul naţional» şi paradigma «transnaţională»”, susţinută de prof. dr. Bogdan Creţu, care a fost urmată de o discuţie despre poezia română contemporană şi relaţia acesteia cu opera lui Mihai Eminescu, însoţită de un recital al poeţilor Ioan Es. Pop, Cosmin Perţa, Dan Sociu.
Ulterior, la ora 17:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului din Botoşani, au fost decernate Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum (ajuns la ediţia 21) şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” - Opera Omnia (ediţia a 28-a).
La Sfântu Gheorghe, conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” a lansat „Biblioteca TAM”, unde vor putea fi găsite cărţi în limba română. Persoanele care vor dona cărţi pentru această bibliotecă vor fi recompensate cu bilete şi abonamente la spectacole.
Poetul Mihai Eminescu a fost sărbătorit şi la Focşani prin recitaluri de muzică, poezie şi expoziţii de pictură. Astfel, la Biblioteca Judeţeană a avut loc evenimentul „Eminesciana”, un recital de muzică şi poezie susţinut de Corul „Pastorala” şi de artiştii Petru Necula, Alexandra Rusu şi Maria Bîgiu.
La secţia pentru copii şi tineret „Oana-Diana Renea” a avut loc evenimentul intitulat „Călătorie prin universul eminescian”, în care copiii au avut ocazia să descopere teme eminesciene sau să descifreze puzzle-uri versificate.
La Craiova, Ziua Culturii Naţionale a fost marcată prin expoziţii de carte, de grafică şi pictură, vizionarea unor materiale audio-video cu privire la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu sau recitaluri din poezia poetului naţional care au avut loc la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, la Teatrul Naţional `Marin Sorescu” şi la Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri”.
În Capitală, Muzeul Naţional de Istorie a României a proiectat filmul documentar „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri” care prezintă povestea Marii Uniri, cu participarea unora dintre cei mai importanţi istorici români contemporani.
La Palatul Culturii din Ploieşti a avut loc o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Elis Râpeanu, intitulată „Eminescu şi credinţa”, urmată de depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu, situat în zona centrală a oraşului.