Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Marii distribuitori din UE controlează accesul agricultorilor la consumatori“
▲ Un raport al Comisiei pentru Agricultură şi dezvoltare rurală a Parlamentului European arată clar diferenţele extrem de mari între preţurile de producător şi cele pe care consumatorii sunt nevoiţi să le achite în momentul achiziţiei produselor alimentare ▲ Acelaşi document precizează că, în medie, un agricultor va primi doar 8% din preţul final ▲ Raportorul solicită intrarea în vigoare a unui set de măsuri pentru stoparea acestui fenomen resimţit în tot spaţiul comunitar ▲
Potrivit unui raport redactat în cadrul Comisiei pentru Agricultură şi dezvoltare rurală a Parlamentului European, problema diferenţei dintre preţurile de producător şi cele plătite de consumator a ajuns într-un punct în care se cere o imediată intervenţie a instituţiilor abilitate. Raportul va fi prezentat plenului PE săptămâna viitoare. Pentru exemplificare, în cazul pâinii, europenii pot plăti şi până la câteva zeci de ori mai mult decât face, iar agricultorii ajung să primească, în general, doar aproximativ 8% din preţul final. Raportorul a enumerat şi motivele care conduc la decalajul dintre preţurile de producător şi cele afişate la raft. Printre cele mai importante sunt subliniate implicarea tot mai mare a intermediarilor, speculaţiile cu produse alimentare ca mărfuri de schimb şi creşterea constantă a costurilor neagricole, în special energia şi forţa de muncă. Documentul aduce în discuţie şi o altă problemă: distribuitorii şi concentrarea pieţei. Potrivit raportului, în ultimul deceniu, marii distribuitori au ajuns să domine pieţele alimentare europene. „Dacă în 1993 gradul de concentrare era de 21,7%, în prezent acesta depăşeşte 70%. Marile supermarketuri abuzează de puterea lor de cumpărare pentru a-i constrânge pe furnizori să scadă preţurile la niveluri nesustenabile şi pentru a le impune acestora condiţii inechitabile. Marii distribuitori din Europa se transformă constant în «agenţi de pază» ce controlează accesul agricultorilor şi al celorlalţi furnizori la consumatorii UE“, notează raportoarea Katerina Batzeli. Astfel, preţul final plătit de consumatori în Europa este de până la cinci ori mai mare decât preţul de producător, iar banii care se întorc la acesta din urmă este din ce în ce mai mic. Pâinea devine de zeci de ori mai scumpă decât la producător Dacă acum cincizeci de ani agricultorii europeni primeau aproximativ jumătate din preţul cu amănuntul al alimentelor, astăzi ei se aleg cu mai puţin de 7% în Regatul Unit şi 18% în Franţa. Pâinea este alimentul pentru care europenii plătesc de zeci de ori mai mult decât face. În cazul acestui aliment de bază, preţurile cu amănuntul pot fi de 30 de ori mai mari decât preţurile de producător, iar agricultorii primesc, în general, circa 8% din preţul final. Decalajul dintre veniturile distribuitorilor şi cele ale agricultorilor este accentuat de practici cum sunt „vânzarea la preţuri inferioare costurilor, ameninţarea cu delistarea, taxe speciale în supermarketuri pentru ca anumite mărci de produse alimentare să se regăsească pe rafturi, taxele de listare, bonificaţiile comerciale de intrare, reducerile retroactive la produse deja vândute sau contribuţiile considerabile nejustificate la cheltuielile referitoare la promoţii ale distribuitorilor sau insistenţa privind aprovizionarea exclusivă“, mai precizează raportul. Măsuri pentru reglementarea preţurilor Documentul arată că, spre deosebire de alte tipuri de produse, în cazul produselor alimentare concentrarea pieţelor poate genera efecte negative pe termen mediu şi lung prin denaturarea concurenţei loiale şi eliminarea de pe piaţă a micilor întreprinderi şi a producătorilor direcţi. Raportorul propune ca instituţiile europene să adopte un set de măsuri pentru reglementarea situaţiei. Unele dintre acestea ar fi crearea unei baze de date cu preţurile de referinţă ale produselor din întreaga Europă, înfiinţarea unui hot-line gratuit unde consumatorii şi producătorii agricoli să raporteze 24 de ore din 24 cazurile de abuz, reducerea rolului intermediarilor în stabilirea preţurilor şi îmbunătăţirea accesului direct la piaţă al agricultorilor europeni.