Cu lideri slăbiţi, cu ascensiuni ale extremelor și economii în suferință, Franța și Germania, cele două motoare tradiţionale ale Uniunii Europene, sunt fragilizate, iar vulnerabilitatea lor îngrijorează. O
Mesaje de sprijin de la București pentru Republica Moldova
Reprezentanții statului român au transmis luni, după anunțarea rezultatelor la referendumul constituțional și la primul tur al alegerilor prezidențiale, mesaje de sprijin pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis a salutat votul pentru integrarea europeană şi pentru președinta Maia Sandu. „Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetăţenii săi”, a scris Iohannis pe platforma X.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a apreciat organizarea la înalte standarde democratice a alegerilor şi a referendumului constituţional din ţara vecină și a reiterat sprijinul României în împlinirea destinului european al Republicii Moldova. MAE și-a mai exprimat preocuparea faţă de ingerinţele masive, sistematice, „de o anvergură, complexitate şi toxicitate fără precedent”, coordonate de vectori din Federaţia Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor.
Premierul Marcel Ciolacu a felicitat cetăţenii moldoveni „care au rezistat în faţa presiunilor incredibile ale Moscovei” și au votat pentru integrarea în UE, subliniind că este „obligatoriu” ca rezultatul referendumului să fie dublat de realegerea Maiei Sandu.
Potrivit rezultatelor comunicate de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău, puţin peste 50% dintre participanţii la referendum - 50,46% - au răspuns „DA” la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. În ceea ce privește prezidenţialele, pe primele două locuri s-au clasat Maia Sandu (Partidul Acţiune şi Solidaritate), cu 42,45% dintre voturi, și Alexandr Stoianoglo (Partidul Socialist), cu 25,98%, care se vor confrunta la 3 noiembrie în turul al doilea. (C.Z.)