Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Mierea cu cel mai puternic efect antibacterian este cea autohtonă
Doi cercetători români au demonstrat, prin testări de laborator în ţară şi în Elveţia, că mierea românească are un efect antibacterian mai puternic decât mierea de Manuka, o miere specială provenind din Noua Zeelandă. Apicultorii de la noi ar trebui susţinuţi mai mult, spun aceștia, pentru ca lumea să ştie că mierea noastră are un astfel de efect antibacterian.
Cei doi cercetători sunt Simona Bişboacă, inventator premiat mondial în industrie alimentară, şi Ioan Bişboacă, iar descoperirea proprietăților puternic antibacteriene ale mierii autohtone a fost făcută în cursul procesului de dezvoltare a unui nou produs alimentar care să conţină miere şi alte produse ale stupului.
"Am vrut să folosim, desigur, cea mai grozavă miere de pe piaţă pentru produsul nostru şi aşa cum scriu o sumedenie de site-uri care comercializează vestita miere de Manuka, noi am crezut că este într-adevăr cea mai puternică miere de pe piaţă, ca efect antibacterian. Mare ne-a fost însă surpriza să vedem rezultatele comparative", a declarat, pentru Agerpres, inginera Simona Bişboacă.
Cei doi cercetători au făcut primele analize comparative între sortimente de miere românească şi cea de Manuka la Cluj, la USAMV. Apoi, alte testări la Oradea, la Facultatea de Medicină şi ulterior, în cursul acestui an, în Elveţia, mai exact la Culture Collection of Switzerland (CCOS) din Wadenswil.
Cercetătorii români au trimis laboratorului elvețian miere românească, de la raft, din magazin, miere de Manuka originală, comandată de la producători din Noua Zeelandă şi probe din produsul cel nou.
Din discuţii cu specialiştii elveţieni, pentru a găsi cele mai eficiente metode, s-au folosit mai multe procedee, cum ar fi Mueller-Hinton agar, agar dillution, microdiluţie. Mediile de cultură au fost însămânţate cu cele mai comune bacterii patogene: Escherichia.coli, Enterococcus faecalis şi Staphylococcus aureus, fiecare cu tulpini rezistente la antibiotice, respectiv tulpini de referinţă.
"În urma testelor efectuate pentru determinarea activităţii inhibitorii a mierii asupra celor mai frecvenţi agenţi patogeni putem spune că noi avem, de fapt, cea mai grozavă miere. Din tabelul comparativ cu diametrele zonei bactericide pe cele şase culturi rezultă că mierea românească este mai puternică din punct de vedere antibiotic decât mierea de Manuka, având patru indicatori mai mari, unul la egalitate şi unul inferior. Nu pot să spun că mierea lor nu are efect antibacterian, dar nu aşa ca şi mierea românească", a subliniat Simona Bişboacă.
Apicultorii de la noi ar trebui susţinuţi mai mult, a afirmat şi Ioan Bişboacă care a subliniat că nu-i pare rău de cei peste 4.500 de euro cheltuiţi, în Elveţia, pentru a demonstra că mierea românească este mai valoroasă.
"Mierea şi diversitatea produselor apicole din România sunt extraordinare. Trebuie să le dăm mai mult credit", a mai spus Simona Bişboacă.