Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Migrația de la oraș la sat, un fenomen accentuat de pandemie
Mai mult de 100.000 de români părăsesc, în fiecare an, oraşele pentru a se muta în mediul rural, în condiţiile în care, doar în cei doi ani de pandemie de COVID-19, peste 250.000 de locuitori au ales să se mute din urban la ţară, relevă o analiză Frames, preluată de Agerpres.
Datele Institutului Naţional de Statistică indică faptul că, în 2020, în anul de vârf al crizei sanitare, 116.491 de persoane au renunţat la viaţa din oraş pentru cea din mediul rural. În sens invers, adică din localităţile mici către oraşe, s-au mutat 77.825 de persoane.
Pe acest fond, specialiştii susţin că, în ultimii doi ani, tendinţa migraţiei către mediul rural s-a accentuat, iar fenomenul poate fi dovedit prin faptul că, în 2022, 69% din totalul autorizaţiilor de construire solicitate pentru locuințe sunt pentru zona rurală.
Conform analizei, în ultima perioadă, pe lista argumentelor migraţiei de la oraş la ţară, dincolo de dorinţa de a avea mai mult spaţiu şi de a respira un aer mai curat, s-a adăugat explozia prețurilor la utilităţi, gaze şi energie electrică.
Fenomenul se vede şi în vânzările magazinelor de bricolaj, care comercializează materiale pentru construit, renovat sau amenajat. Astfel, au crescut semnificativ vânzările la garduri şi pavaj, gresie de exterior, instalaţii pentru amenajare fose septice în zonele fără canalizare şi instalaţii pentru udat grădini. De asemenea, soluțiile de izolare termică pentru pereți, acoperiș, uși și ferestre se află în topul vânzărilor, având în vedere că procentele de pierdere a căldurii sunt între 30% și 40% prin pereţi, uşi - 10%, ferestre - 20%, în timp ce prin acoperiş se pierde între 15% şi 25% din căldură, arată studiul. (C. Z.)