Indicatorul de referinţă pentru creditele ipotecare acordate consumatorilor (IRCC) se actualizează trimestrial, pe baza dobânzilor tranzacțiilor de pe piața interbancară din trimestrul anterior. Modul acesta de calcul permite analiștilor financiari, băncilor, companiilor de consultanță să anticipeze care va fi la începutul anului viitor nivelul dobânzilor la creditele ipotecare în componența cărora intră IRCC.
Ministerul anunță sesiunile de finanţare din următoarele 3 luni
Opt sesiuni de finanţare dedicate investiţiilor în agricultură şi procesare, în cadrul Pilonului II - Dezvoltare Rurală al PAC 2023-2027, sunt programate pentru a fi deschise în perioada decembrie 2025 - februarie 2026, fondurile totale depăşind 665 milioane de euro, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor a fost publicat pe site-ul oficial al ministerului. „Documentul oferă fermierilor, procesatorilor şi beneficiarilor interesaţi o imagine clară asupra perioadelor orientative de lansare a sesiunilor şi alocărilor financiare disponibile, facilitând o mai bună planificare a investiţiilor şi pregătirea documentaţiilor necesare”, arată instituția, potrivit Agerpres.
Astfel, în decembrie și ianuarie vor fi deschise următoarele apeluri: DR-23 - Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole, cu o alocare de 164,9 milioane de euro (lansare estimată: 15 decembrie 2025); DR-16 - Investiţii în sectorul legume şi/sau cartofi, 151,3 milioane de euro (19 ianuarie 2026); DR-12 - Consolidarea exploataţiilor tinerilor fermieri instalaţi şi a fermierilor recent instalaţi, 169,5 milioane de euro (30 ianuarie 2026).
În februarie 2026 vor fi lansate: DR-17 - Investiţii în sectoarele hamei şi/sau struguri de masă, alocare 45 milioane de euro (2 februarie); DR-19 - Investiţii neproductive la nivel de fermă, 11,7 milioane de euro (9 februarie); DR-21 - Investiţii pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane, 10 milioane de euro (13 februarie); DR-18 - Investiţii în floricultură, plante medicinale şi aromatice, 5 milioane de euro (23 februarie); DR-14 - Investiţii în fermele de mici dimensiuni, 108 milioane de euro (27 februarie). (C.Z.)





