Iritată că Occidentul a permis Kievului să-i lovească teritoriul cu rachete cu rază lungă de acţiune, Rusia a testat o rachetă balistică cu rază medie având Ucraina drept țintă. Atacul creşte „amploarea
Mobilizare generală pentru curăţenie în Slovenia
Slovenii au dat dovadă, la sfârşitul lunii aprilie, de o solidaritate excepţională, în doar cinci ore reuşind să cureţe întreg teritoriul micuţei lor ţări. 250.000 de oameni au reuşit să adune tone de deşeuri de pe cei 20.000 de kilometri pătraţi ai Sloveniei, campania bucurându-se de un real succes în rândul tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă. Proiectul s-a intitulat "Să curăţăm Slovenia într-o zi" şi, în timp de cinci ore, voluntarii au reuşit să colecteze 60.000 de metri cubi de deşeuri.
La finalul lunii aprilie, de îndată ce primăvara şi-a făcut resimţită prezenţa tot mai mult pe teritoriul Sloveniei, iar copacii s-au umplut de verdeaţă, o mare parte din locuitorii acestei ţări au ieşit în una dintre cele mai mari campanii de ecologizare din ţară. Slovenia este o ţară mică, de doar 20.000 de kilometri pătraţi, dar are peste 11.500 de gropi de gunoi ilegale, scrie portalul europa.eu. La finalul lunii aprilie, 250.000 de oameni au decis să se murdărească pe mâini, dar să facă ceva bun pentru toată ţara. Organizatorii spun că această campanie s-a bucurat de mare succes datorită numărului mare de participanţi şi a cantităţii de deşeuri colectate. La această mare operaţiune de curăţenie, cea mai mare din ţară, au participat un sfert de milion de oameni. "Asta înseamnă aproximativ 12,5% din întreaga populaţie, ceea ce înseamnă că am reuşit să includem Slovenia pe harta ţărilor care protejează mediul", spune Ales Pevk, unul dintre organizatorii campaniei "Să curăţăm Slovenia într-o zi". Evenimentul a fost organizat de către o organizaţie de mediu şi s-a bazat pe un proiect de curăţenie care a avut succes în Estonia, acum doi ani. Scopul principal a fost acela de a eradica gropile ilegale de gunoi şi de a curăţa oraşele şi împrejurimile. Numărul de oameni implicaţi în eveniment a depăşit de două ori aşteptările organizatorilor, care au epuizat imediat pungile de gunoi. La sfârşitul zilei se colectaseră în jur de 60.000 de metri cubi de deşeuri. "Avem tot ce trebuie pentru dotarea unui apartament, de la aparate de uz casnic, până la ace de seringă", spune unul dintre participanţi. Altul adaugă: "Am găsit şapte maşini cu ajutorul scafandrilor. Ne bucurăm că la toate am găsit şi numărul de înmatriculare. Cu ajutorul acestora vom găsi şi proprietarii, care sperăm că vor plăti toate aceste utilaje grele pe care le-am folosit pentru scoaterea maşinilor din apă". Iar scafandrii profesionişti nu au fost singurii care au dat o mână de ajutor. La acţiune au participat pompieri, vânători, pescari, poliţişti. Printre voluntari s-au numărat şi mulţi politicieni care au adunat gunoaiele şi au curăţat pădurile locale. Parlamentarul Borut Pahor a contribuit, împreună cu elevii, la curăţarea curţii unei şcoli: "Slovenia este o ţară frumoasă, însă mai sunt şi alte ţări frumoase. Dacă vrem ca Slovenia să fie înaintea celorlalte, trebuie să o păstrăm curată". Materiale de construcţie, biciclete pe fundul râurilor, autobuze şi maşini în lacuri, o mină de război şi chiar un cadavru - cu asta au avut de-a face slovenii. A fost colectat atât de mult gunoi, încât transportarea până la groapă ar putea dura încă o săptămână. Polonca Stritof, unul dintre organizatori, este conştientă de faptul că obiceiurile proaste ale oamenilor nu se vor schimba de pe o zi pe alta: "Nu cred că oamenii îşi pot schimba comportamentul peste noapte. Sunt sigură că nu-i vom putea opri pe toţi să mai arunce gunoaie în natură". Însă, datorită acestei campanii, oamenii vor fi, cu siguranţă, mai informaţi despre problemele pe care le aduce aruncarea la întâmplare a gunoiului. Numărul mare al celor care s-au prezentat vorbeşte de la sine. Iar unul dintre cei mai tineri voluntari, prezenţi la acţiune, ne spune de ce numărul a fost aşa de mare: "Pentru că nu vrem să avem o planetă murdară, gunoiul ne afectează pe toţi". Organizatorii evenimentului speră ca şi alte ţări să le urmeze exemplul pentru a curăţa măcar unele oraşe, dacă nu ţările în totalitate.