Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Moneda unică, „vinovată“ de reducerea şomajului
▲ Jean-Claude Juncker, prim-ministru luxemburghez şi preşedintele Eurogrupului format din miniştrii de finanţe ai zonei euro, a susţinut utilitatea extinderii zonei unice datorită efectelor pozitive înregistrate până în acest moment ▲ În opinia sa, Juncker a apreciat că moneda euro se face „vinovată“ de reducerea ratei şomajului şi a creşterii economice ▲
Preşedintele Eurogrupului (miniştrii de finanţe din zona euro), Jean-Claude Juncker, a estimat că toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor adera la moneda euro în următorii 20 de ani, transmite AP. „Estimez că în 15-20 de ani toate statele membre ale UE vor adera la zona euro, chiar şi cele care, în prezent, dispun de o derogare“, a declarat Jean-Claude Juncker la un forum dedicat monedei euro, organizat la Bruxelles. Astfel, ar putea trece la moneda unică şi ţări precum Marea Britanie sau ţările nordice. În opinia lui Jean-Claude Juncker, moneda unică a făcut blocul comunitar mai rezistent la şocurile externe şi a ajutat la crearea de noi locuri de muncă. „S-a spus că euro va conduce la încetinirea ritmului de creştere economică şi la creşterea şomajului, însă acest lucru nu s-a adeverit. În realitate, gradul de ocupare a crescut în Europa şi înregistrăm un şomaj din ce în ce mai scăzut“, a apreciat Jean-Claude Juncker. Referindu-se la evoluţia cursului de schimb euro-dolar, Jean-Claude Juncker a apreciat că, „pentru moment“, valoarea ridicată înregistrată de moneda euro nu a afectat economia europeană, dar a refuzat să spună care ar fi nivelul euro care i-ar afecta pe exportatorii europeni. Săptămâna trecută, moneda euro a atins valoarea-record de 1,5912 dolari, cea mai ridicată valoare înregistrată de la introducerea monedei unice, ceea ce face mai scumpe exporturile europene, dar reduce costurile pentru importurile de ţiţei, care se tranzacţionează în dolari. De asemenea, Juncker a anunţat că miniştrii de Finanţe din zona euro se vor strădui să evite efectele secundare asupra inflaţiei, însă acest lucru va necesita o moderare a majorărilor salariale. „Trebuie să evităm aceste efecte secundare, însă trebuie să ne uităm cu atenţie la politica salarială în sectorul public. Majorările salariale, care nu ţin cont de creşterea productivităţii conduc la inflaţie“, a declarat preşedintele Eurogrupului. România şi-a anunţat intenţia de a trece la moneda euro în 2012-2014, fiind posibil să intre în Exchange Rate Mechanism II (ERM 2 - mecanismul european al ratelor de schimb) între 2010 şi 2012.