Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Muncitori români „la negru“, în vila din Sardinia a lui Berlusconi
▲ Mai mulţi români din Sardinia povestesc cum au lucrat „la negru“ ca grădinari sau constructori la Villa Certosa, celebra reşedinţă de vară a premierului italian Silvio Berlusconi, din staţiunea de lux Porto Rotondo, aflată în nordul insulei Sardinia ▲
În ultimii cinci-şase ani, de când a început să „crească“ comunitatea românească din nordul Sardiniei, mai multe zeci de români au intrat ca angajaţi în interiorul proprietăţii de peste 100 de hectare a premierului italian Silvio Berlusconi, se arată într-un material publicat de Agerpres. Românii care spun că au lucrat „la negru“, la grădinărit sau construcţia diverselor dependinţe ale vilei (sere, un lac artificial ori un amfiteatru roman), precizează că angajatorul lor direct nu a fost premierul italian, ci diverse firme care primeau contractele din partea vilei. „Lucrez de patru ani la o firmă de construcţii care face diverse amenajări la vila lui Berlusconi. În primii doi ani, când eram cetăţean extracomunitar, am lucrat «la negru». Dar nu cred că Berlusconi ştia că noi suntem români angajaţi «la negru». Dacă ar fi ştiut, sigur nu ar fi fost de acord cu aşa ceva, pentru că guvernul lui a dat Legea imigraţiei prin care noi, românii, eram permanent ameninţaţi de expulzare înainte de 2007“, spune L.S., un român de 29 de ani din Tecuci. Un personaj „extrem de generos şi popular“ pentru angajaţii românii De asemenea, G.C., un român de 28 de ani din Galaţi, spune că a lucrat 8 luni ca grădinar, în 2005, la o firmă, alături de alţi 15 români, ei îngrijind plantele din parcul vilei, serele cu diverse specii tropicale sau plante medicinale rare. „Eram cam 50 de grădinari în toată vila, români şi italieni, fiecare cu sectorul lui. Berlusconi nu avea cum să ştie că noi românii eram angajaţi ilegal. De plătit, ne plătea angajatorul nostru“, povesteşte tânărul. Şi C.C., o româncă de 23 de ani, povesteşte cum a lucrat, în vara lui 2006, pentru două luni cameristă la vila premierului italian, dar menţionează că, în ciuda perioadei scurte, a avut un contract de muncă. Românii care au lucrat la vila Certosa povestesc că premierul este un personaj extrem de generos şi popular, salutându-i, schimbând câteva vorbe şi dând mâna cu ei de fiecare dată când îi întâlnea. De asemenea, toţi spun că Berlusconi plăteşte foarte bine serviciile de la Villa Certosa, adăugând că ar accepta oricând să mai lucreze acolo. Tânăra menţionează că experienţa de muncă de acolo a ajutat-o foarte mult pe urmă, fiind angajată rapid la un hotel de 5 stele din Porto Cervo, după ce a fost recomandată de şeful ei de la Villa Certosa. Chiar şi premierul italian a primit o ofertă de tranzacţie „la negru“ Faptul că o mare parte din românii care vin în Italia sunt nevoiţi să accepte locuri de muncă „la negru“ este o realitate larg cunoscută, la fel ca şi faptul că aproximativ o treime din economia italiană este „subterană“, din cauza presiunii fiscale printre cele mai sufocante din Europa. Chiar premierul Berlusconi a povestit, pentru a ilustra acest fenomen, cum a vrut să cumpere un copac tropical foarte rar pentru vila din Sardinia, de la un întreprinzător particular italian care se ocupă cu cultivarea unor astfel de plante, iar acesta i-a spus că preţul era de 100 de mii de euro cu factură şi 50 de mii de euro „la mica înţelegere“. „Vă daţi seama cum am ajuns dacă până şi premierului ţării i se fac astfel de oferte“, a spus Berlusconi.