Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Ne-am obişnuit să cheltuim bani care nu sunt ai noştri“
"Datoriile sunt deja comune, dar noi ne prefacem că există datorii ale Germaniei, ale Cehiei, ale Irlandei, ale Greciei sau ale României (...) Criza actuală nu trebuie să fie letală, dar trebuie să o luăm ca un ultim avertisment, pentru că următoarea va fi, dacă nu ne schimbăm comportamentul şi regulile", consideră economistul ceh Tomas Sedlacek.
Consumul excesiv şi tendinţa de a cheltui peste posibilităţi, atât a guvernelor, cât şi a oamenilor de rând, se află în spatele crizei cu care se confruntă lumea în prezent, este de părere economistul ceh Tomas Sedlacek, autor al cărţii "Economia binelui şi a răului" şi considerat de "Yale Economic Review" drept unul dintre tinerii economişti de top. Într-un interviu acordat "Ziarului Financiar", Tomas Sedlacek afirmă că este nevoie de regândirea şi schimbarea principiilor aflate la baza economiei mondiale, iar cuvântul de ordine în următoarea perioadă trebuie să fie "reduceţi datoriile". Întrebat "de ce marile economii ale lumii au acumulat datorii atât de mari?", economistul ceh a spus că unul dintre motive îl reprezintă nevoia de consum, "care are efectele unui drog". "Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. Consumul te poate face să te îndatorezi, aşa cum o fac, de multe ori, şi drogurile. Ne-am obişnuit să consumăm în mod artificial mai mult, avansul economic a fost bazat pe datorii şi tot ceea ce am avut a fost o creştere economică pe "steroizi". Dacă eu iau un credit de 10 mii de euro, nu se poate spune că am devenit cu 10 mii de euro mai bogat, dar pot începe să mă comport în acest fel. Partea interesantă este că atunci când guvernele fac acest lucru, ne bucurăm ca şi cum am fi devenit mai bogaţi. Care este motivul de bucurie, dacă într-un an creşterea economică este de 2-3%, dar şi datoria publică urcă cu 4-7% din PIB? Aşadar, acesta este unul dintre motivele pentru care consumăm excesiv: ne-am obişnuit să cheltuim bani care nu sunt ai noştri", a spus Tomas Sedlacek. "Să ne rugăm ca numai economiile mici să pice" În ceea ce priveşte criza din Grecia, Sedlacek subliniază că "nu este doar o criză a Greciei, ci una a civilizaţiei vestice". "Dacă tendinţa de acumulare de datorii din majoritatea statelor vestice, inclusiv SUA, continuă, cu toţii vom fi în situaţia Greciei. Comportamentul de a te întinde mai mult decât îţi este plapuma, de a trăi peste posibilităţi, trebuie schimbat, cu toate că în curând s-ar putea să fie prea târziu. De asemenea, trebuie regândite principiile care stau la baza industriei bancare şi filosofia dobânzii. Criza actuală nu are cauze tehnice, ci filosofice", subliniază economistul ceh. Un ultim avertisment Întrebat despre posibilele soluţii de ieşire din acest cerc vicios, Tomas Sedlacek a răspuns că, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, "trebuie să susţinem ţările aflate în derivă şi să ne rugăm ca numai economiile mici să pice". "Acum nu facem decât să câştigăm timp, nu doar pentru Grecia, ci pentru noi toţi, dar va trebui găsită o soluţie sistematică. Din punctul meu de vedere, soluţiile sunt reguli fiscale comune şi obligaţiuni comune, pentru că datoriile sunt deja comune, dar noi ne prefacem că există datorii ale Germaniei, ale Cehiei, ale Irlandei, ale Greciei sau ale României. Singura cale rapidă de a face acest lucru este cu ajutorul excedentelor bugetare, cu alte cuvinte veniturile câştigate din taxe să fie mai mari decât ce cheltuie statul. Şi trebuie să plătim datoriile rapid, înainte ca următoarea criză să ne lovească. Criza actuală nu trebuie să fie letală, dar trebuie să o luăm ca un ultim avertisment, pentru că următoarea va fi, dacă nu ne schimbăm comportamentul şi regulile. Cuvântul de ordine pentru următoarea generaţie de politici economice ar trebui să fie "Reduceţi datoriile!"", a conchis economistul ceh, care va fi prezent, astăzi, la o dezbatere despre etica în afaceri, intitulată "Economia binelui şi a răului", organizată de Centrul Ceh şi Ambasada Cehiei la Bucureşti.