Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Nivelul de sărăcie extremă, în scădere
În acest an, la nivel global sărăcia extremă afectează 9,6% din populaţie, ceea ce înseamnă 702 milioane de oameni, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, care a stabilit ca indicator al sărăciei suma de 1,9 de dolari pe zi. În 2012, anul din care provin cele mai recente date disponibile, numărul oamenilor afectaţi de sărăcie era de 902 milioane, reprezentând 13% din populaţia mondială, iar în 1999 această proporţie era de 29%. „Aceste previziuni ne arată că am putea fi prima generaţie din istorie care pune capăt sărăciei extreme”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong-Kim, citat de Agerpres. În Africa Subsahariană, 35,2% din populaţie trăieşte în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1,9 dolari pe zi, aici fiind comasată aproape o jumătate din populaţia cea mai defavorizată la nivel mondial. Pe de altă parte, raportul BM arată că în Asia - mai ales în India - şi America de Sud se manifestă o tendinţă de scădere netă a sărăciei extreme. În ceea ce priveşte Orientul Mijlociu şi Maghrebul, instituţia arată că nu dispune de date fiabile cu privire la sărăcie, din cauza conflictelor din regiune.