Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Noi atacuri extremiste asupra taberelor de rromi din Italia
▲ Un grup format din 40 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, cu faţa acoperită şi înarmate cu lanţuri, bastoane, pietre şi sticle incendiare, a atacat o tabără de rromi, situată la periferia Romei, asupra căreia au lansat mai multe „cocktail-uri Molotov“ ▲
Carabinierii, aflaţi în alerta după un incident similar, petrecut la începutul săptămânii trecute, au intervenit înainte ca situaţia să se agraveze şi au arestat un bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta a declarat poliţiştilor că face parte dintr-un grup de localnici din zona Ponte Mammolo, care nu mai tolerează prezenţa rromilor pe teritoriul respectiv. Potrivit carabienilor care se ocupă de ancheta în acest caz, citaţi de presa italiană, intenţia grupului înarmat poate fi catalogată drept un act grav de intoleranţă. Bărbatul reţinut sub acuzaţiile de port de arme albe, acte de ofensă şi opunere de rezistenţă în faţa Poliţiei, a fost condamnat la arest la domiciliu. Localnicii de la periferia Romei au susţinut însă că rromii fură benzină şi motociclete din acea zonă şi sunt protagoniştii a numeroase agresiuni asupra populaţiei, în ciuda tentativelor de integrare derulate de autorităţile locale, care nu au avut nici un rezultat concret. Cu câteva zile înainte, aceeaşi tabără de rromi din Ponte Mammolo a fost atacată cu patru cocktail-uri Molotov, dintre care două au explodat. potrivit presei italiene, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale asupra barăcilor unde trăiesc aproximativ 30 de rromi cu cetăţenie română.
Incendierea taberelor de rromi, o practică ce a provocat adevărate tragedii
Incidentul de la periferia Romei survine după ce, la începutul lunii august, patru copii rromi, de naţionalitate română, au ars de vii, în urma incendierii adăpostului improvizat în care locuiau, situat la periferia oraşului Livorno. La puţin timp, atacul a fost revendicat de către o grupare extremistă, necunoscută autorităţilor, autointitulată GAPE (Grupul armat pentru epurare etnică). Pe lângă revendicarea atacului asupra taberei de rromi, membrii grupării i-au ameninţat pe toţi rromii din Italia cu alte atacuri similare, în cazul în care nu vor părăsi cât mai curând teritoriul italian. Un alt incident de acest gen s-a petrecut în decembrie 2006, când locuitorii unei comune de la periferia oraşului Milano au incendiat o tabără de corturi destinată rromilor expulzaţi dintr-o altă zonă. Aceste cazuri au relansat polemica privind condiţiile de viaţă ale acestei minorităţi în Italia, unde, potrivit datelor prezentate de autorităţi, trăiesc în jur de 160 de mii de rromi.
Film dedicat copiilor rromi arşi de vii la Livorno
În piaţa Pam, din cartierul Corea din Livorno, a fost prezentat un film dedicat celor patru copii rromi arşi de vii în urma incidentului de la Livorno: Lenuca, Danchiu, Dengi şi Eva. Filmul, intitulat „Miracolo alla Scal“ şi regizat de Claudio Bernieri, prezintă viaţa unui grup de muzicanţi rromi, care cântă în mijloacele de transport milaneze.