Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Noi formule de garantare a investiţiilor din fonduri europene
Proiectele producătorilor agricoli şi forestieri depuse pe măsura 121 şi 123, dar şi IMM-urile care fac investiţii neagricole în economia rurală (măsurile 312 şi 313) vor fi garantate în limita a 220 milioane de euro. "Am avut situaţii când fermierii au renunţat la finanţarea unui proiect pentru că nu au putut aduce partea lor de cofinanţare. Prin aceste scheme de garantare sperăm să eliminăm aceste situaţii şi să facilităm accesul la finanţare bancară", a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Producătorii agricoli pot beneficia de două noi scheme de garantare a investiţiilor realizate cu fonduri europene, în valoare de 220 milioane de euro, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru. "Ministerul Agriculturii a pregătit de mult timp aceste două scheme de garantare, încă de la sfârşitul lui 2008. Acestea sunt aprobate în prezent de Comisia Europeană şi le vor permite beneficiarilor să acceseze mai uşor resursele de cofinanţare pentru proiectele de investiţii din PNDR", a spus Dumitru. Prima schemă de garantare se adresează producătorilor agricoli şi forestieri, care contractează proiecte pe măsurile de modernizare a exploataţiilor agricole şi creşterii valorii adăugate a produselor agricole (măsurile 121 şi 123), suma alocată de MADR fiind de 190 milioane de euro. Cealaltă schemă de garantare, de 30 de milioane de euro, se adresează celor care fac investiţii neagricole în economia rurală, respectiv firmelor mici şi mijlocii de la sate şi celor din turismul rural (măsurile 312 şi 313). Banii pentru garanţii sunt acordaţi prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Dumitru a precizat că fermierii se confruntă în această perioadă cu refuzul băncilor de a da credite pentru obţinerea finanţării proprii din proiect, dar prin lansarea acestor scheme de garantare vor putea fi eliminate aceste situaţii. "Am avut situaţii când fermierii au renunţat la finanţarea unui proiect pentru că nu au putut aduce partea lor de cofinanţare. Prin aceste scheme de garantare sperăm să eliminăm aceste situaţii şi să facilităm accesul la finanţare bancară", a precizat Dumitru. 2,5 milioane de euro, suma maximă garantată Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) garantează până la 80% din valoarea creditului contractat de beneficiarul care deţine un contract de finanţare încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), valoarea maximă a unei garanţii fiind echivalentul a 2,5 milioane de euro. Directorul general al FGCR, Veronica Toncea, a declarat că până în prezent au fost semnate convenţii cu nouă bănci comerciale, cu alte cinci bănci convenţiile fiind în curs de semnare. "Beneficiarul trebuie să se prezinte la bancă, să solicite acordarea creditului şi documentaţia. Banca trimite Fondului această documentaţie pe care o analizăm şi o aprobăm. FGCR acordă garanţia numai după ce beneficiarul aduce garanţiile colaterale care îi revin, iar suma maximă garantată pentru un proiect reprezintă echivalentul a 2,5 milioane de euro", a subliniat directorul general al FGCR. În aceste condiţii, beneficiarii nu mai trebuie să aducă garanţii materiale băncilor de unde contractează creditul, ci doar scrisoarea de garanţie emisă de FGCR. "Cu suma alocată de 220 milioane de euro, FGCR poate acorda garanţii pentru credite în valoare de 1,1 miliarde de euro, respectiv o sumă de cinci ori mai mare", a spus Mihail Dumitru. Acesta a menţionat că Fondul de Garantare pentru Creditul Rural a fost selectat, prin licitaţie, pentru a gestiona aceste formule de ajutoare de stat. Potrivit datelor MADR, până la data de 12 martie au fost depuse 21.533 de proiecte pe nouă măsuri din PNDR, în valoare totală de 10,3 miliarde de euro, proiectele selectate pentru finanţare, care fac obiectul garantării, fiind în număr de 9.877 şi în valoare de peste două miliarde de euro.