Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Noi reguli de securitate în aviaţia civilă

Noi reguli de securitate în aviaţia civilă

Data: 13 Martie 2008

Parlamentul European a adoptat în această săptămână un regulament care vizează asigurarea unor standarde comune de securitate în aviaţia civilă în întreaga Uniune Europeană. Regulamentul stabileşte reguli şi standarde comune, atât pentru controlul pasagerilor şi al bagajelor, cât şi pentru măsurile de siguranţă în timpul zborului.

Standardele comune de siguranţă includ, printre altele, controlul pasagerilor şi al bagajelor de cală şi de mână, controlul la transporturile de mărfuri şi poştă, recrutarea şi instruirea personalului, patrulele, controale fizice. Aceste standarde vor fi aplicate şi menţinute de programele naţionale de securitate, de control al calităţii, de securitate aeroportuară şi de securitate a transportului aerian din fiecare ţară membră în parte. Acestea au posibilitatea să aplice măsuri suplimentare mai stringente, care trebuie însă să fie „relevante, obiective, nediscriminatorii şi proporţionale“ cu potenţialele riscuri.

Potrivit regulamentului, fiecare stat membru poate decide dacă desfăşoară sau nu agenţi de securitate la bordul aeronavelor înregistrate şi licenţiate în statul respectiv. Parlamentul şi Consiliul Europei au convenit ca statele membre care decid să desfăşoare agenţi de securitate la bordul aeronavelor trebuie să se asigure că ei sunt „selectaţi şi instruiţi în mod special“.

De asemenea, armele la bordul aeronavelor, ca măsură de securitate, nu sunt permise decât dacă au fost îndeplinite toate condiţiile prevăzute în legislaţiile naţionale, iar statele implicate au acordat toate autorizaţiile necesare în acest scop.

Pentru că pasagerii şi bagajele care se transferă să nu mai facă obiectul unei inspecţii la îmbarcarea pe o aeronavă al cărei punct de plecare este într-o ţară terţă, regulamentul încurajează încheierea unor acorduri între Comunitatea Europeană şi ţările terţe, prin care să se confirme că standardele de securitate aplicate în ţara terţă sunt echivalente cu standardele comunitare.

Potrivit comunicatului PE, regulamentul intră în vigoare în cea de-a 20-a zi după publicarea sa în „Monitorul Oficial“ al Uniunii Europene şi va fi pus în aplicare în cel mult 24 de luni de la această dată.

Până la 31 decembrie 2008, Comisia Europeană va prezenta în PE un raport în care va prezenta măsurile ce urmează a fi impuse astfel încât taxele aferente măsurilor de securitate să fie utilizate exclusiv în acest scop şi să fie asigurată transparenţa necesară privind calculul şi modul de utilizare a acestor taxe.