Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noi reguli privind inspecţia tehnică periodică
În mai puţin de două săptămâni se vor schimba o parte din regulile referitoare la inspecţia tehnică periodică (ITP). Astfel, începând cu 20 mai, şoferii care vor fi surprinşi în trafic cu maşina având ITP expirat vor primi din partea poliţiştilor o dovadă fără drept de circulaţie, li se vor reţine talonul maşinii şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi vor fi amendaţi. Şoferii pot verifica în timp real dacă înmatricularea autoturismului este suspendată sau validă pe site-ul DRPCIV.
Din 20 mai, şoferii care vor fi surprinşi conducând un autovehicul cu inspecţia tehnică periodică expirată vor primi interdicţie din partea poliţiştilor de a mai circula cu maşina respectivă până la remedierea problemei, potrivit unui anunţ al MAI de pe pagina de Facebook. MAI avertizează că poliţistul va reţine şi talonul maşinii, şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare. Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9 până la 20 de puncte-amendă.
„Aşadar, nu o să mai luaţi maşina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeţi la RAR, deci mult mai complicat. Acelaşi lucru este valabil şi dacă maşina a fost cumpărată/vândută, dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare”, mai transmit poliţiştii.
Şoferii pot verifica în timp real dacă înmatricularea autoturismului este suspendată sau validă pe site-ul DRPCIV, www.drpciv.ro/services.html.
Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru ITP expirat încetează automat la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliţia Rutieră la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului, mai arată MAI.
O altă schimbare la regulamentul ITP spune că, din data de 20 mai 2018, la efectuarea ITP, şoferii care au la maşină parbrizul puţin crăpat sau alte defecţiuni minore care nu pun în pericol siguranţa rutieră vor putea trece fără probleme inspecţia tehnică.
Astfel, după noile reguli, deficienţele tehnice sunt grupate în trei mari categorii. Cele minore, cu care o maşină poate primi ITP, se referă la acele defecţiuni care nu au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului. A doua categorie o formează defecţiunile majore, adică cele care pot compromite siguranţa vehiculului, pot avea un impact asupra mediului sau îi pot pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. În a treia categorie intră deficienţele periculoase, adică acelea care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au un impact asupra mediului. Dacă o maşină are o deficienţă majoră sau periculoasă, inspecţia tehnică nu poate fi trecută, fiind necesară o nouă verificare tehnică în termen de 30 de zile.
O altă modificare se referă la maşinile cu o vechime mai mare de 12 ani care, începând de pe 20 mai, trebuie să facă ITP-ul anual.
Tot de la aceeaşi dată, firmele care au linii de inspecţie ITP sunt obligate să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) pentru eventuale verificări. Staţiile care efectuează ITP vor trebui să păstreze înregistrările video pentru o perioadă determinată de şase luni, iar sistemul de supraveghere video va trebui să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital care să permită înregistrarea la rezoluţii HD. În plus, sistemul va trebui instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP indiferent de condiţiile de iluminare ale atelierului. Mai mult, camerele vor fi amplasate în aşa fel încât să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului şi a standului de frânare instalat pe linia de ITP.