Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noi schimbări în Codul Rutier
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat, vineri seară, că regimul rutier va suferi o serie de schimbări, respectiv amenzile pentru cetăţeni vor deveni mai usturătoare, însă se va elimina sistemul "inutil" cu puncte, iar permisele nu vor mai putea fi ridicate atât de uşor.
Liviu Popa a spus că penalizarea cu puncte nu este un sistem eficient, pentru că nu a produs niciun efect dorit. El a spus că vrea amenzi mult mai usturătoare pentru şoferii ce comit nereguli la regimul vitezei, arătând că "dacă o persoană îşi permite să cumpere un bolid, poate să-şi ia şi o amendă de 2.000 de euro". Pe de altă parte, Popa a spus că permisele de conducere nu vor mai putea fi suspendate sau ridicate atât de uşor, arătând că pentru depăşirea liniei continue, de exemplu, nu trebuie să fie necesară o astfel de măsură. Totodată, Popa a spus că vrea să introducă legea răspunderii obiective, după modelul Ungariei, care la un an după adoptarea actului normativ şi-a redus numărul accidentelor la nivelul anului 1964. Această lege prevede ca tot ce înseamnă răspundere contravenţională să cadă pe proprietarul maşinii cu care s-a comis neregula, indiferent de cine o conduce. De asemenea, procesul verbal prin care se constată amenda este executoriu, neputând fi contestat.