Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noua legislație nu va interzice creșterea porcului în gospodărie
Un nou proiect legislativ care privește crescătorii de porci va intra în dezbatere în plenul Parlamentului. Modificările legislative sunt gândite astfel încât să ajute la eradicarea pestei porcine africane pe teritoriul României. Proiectul prevede că într-o gospodărie țărănească vor putea fi crescuți pentru consumul propriu maximum 15 porci, cu respectarea regulilor de biosecuritate și cu condiția introducerii animalelor într-o bază de date națională.
Aprobarea Legii porcului este extrem de importantă pentru eradicarea pestei porcine africane, dar și deoarece, fără o nouă legislație, România riscă să nu mai primească cofinanţare din partea Comisiei Europene pentru combaterea acestei boli.
„Sper că în curând vom avea Legea porcului, care a ţinut mult timp spaţiul public şi chiar a creat stări emoţionale având în vedere că se vorbea de interzicerea creşterii porcului în gospodăria populaţiei. Aş vrea să dau asigurări că propunerea legislativă pe care o avem în acest moment - şi sper ca în maximum 2-3 săptămâni să ajungă în plenul Parlamentului la vot - nu va interzice creşterea porcului în gospodăria populaţiei”, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle.
În opinia sa, Legea porcului și Hotărârea de Guvern pentru aprobarea măsurilor de control şi eradicarea pestei porcine africane vor ajuta la oprirea răspândirii bolii.
„Se vor face reglementări. Este normal, şi nu numai la porc, ca omul să înţeleagă că animalele trebuie să fie identificate. Identificarea este ca şi asigurarea CASCO. Dacă animalul este identificat şi apare boala, este prima condiţie ca să se califice să fie despăgubit”, a menţionat vicepreşedintele ANSVSA.
Potrivit acestuia, crescătorii se vor adresa medicului veterinar în legătură cu identificarea, iar acesta, în termen de 7 zile de la primirea notificării, va introduce animalul în baza de date națională.
O altă modificare importantă vizează mişcarea necontrolată a animalelor făcută de „mijlocitorii de animale”. „Mijlocitorul de animale nu mai are dreptul să-şi elibereze acel document de mişcare. El se eliberează doar de serviciul veterinar”, a spus Păle.
În legătură cu numărul de porci care vor putea fi crescuți într-o gospodărie pentru consumul propriu, vicepreşedintele Autorităţii a spus că în prezent discuţiile sunt pentru un efectiv de 15, însă crescătorii vor trebui să respecte minime reguli de biosecuritate.
Proiectul mai prevede că, în perioada sărbătorilor, medicii veterinari vor elibera documente specifice, astfel încât carnea de porc sau animalul să poată fi transportate fără a exista pericolul de confiscare. În document vor fi consemnate crotalia (marca de identificare), proprietarul, unde merge porcul și rezultatul examenului de trichină. (C. Z.)