Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noul corp diplomatic european, operaţional de la 1 decembrie
Oficialii europeni implicaţi în crearea noului corp diplomatic al UE sunt de părere că Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) va putea fi operaţional la data de 1 decembrie, exact la un an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dar cu câteva luni mai târziu decât fusese prevăzut. Amânarea este cauzată de dificultăţile în a se ajunge la un acord între toate părţile implicate - state membre, Comisia Europeană şi Parlamentul European - asupra noii structuri. Parlamentul European urmează să se pronunţe în perioada următoare asupra configuraţiei SEAE, după ce, în luna martie, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe, Catherine Ashton, a prezentat un proiect, aprobat în luna următoare de ţările membre ale UE. Un acord de principiu ar putea fi anunţat mâine, în urma Conferinţei preşedinţilor (reuniunea liderilor grupurilor politice din PE). În prezent, trei sunt principalele domenii asupra cărora membrii PE încă au obiecţii - cine îi va ţine locul Înaltului Reprezentant al UE în absenţa acestuia, statutul propriu-zis al SEAE (structură internă a Comisiei sau instituţie a UE de sine stătătoare) şi declaraţia cu privire la responsabilitatea politică a SEAE. SEAE urmează să aibă între 6.000 şi 7.000 de angajaţi, iar până în anul 2013 vor fi scoase la concurs aproximativ 850 de posturi în interiorul noului corp diplomatic ale UE.