Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Noutăţi despre majorarea din septembrie a pensiilor
Punctul de pensie va creşte de la 1 septembrie cu 15%, la 1.265 lei, odată cu implementarea noii Legi a pensiilor, iar banii sunt prevăzuţi şi nu avem nici o sincopă în acest moment pentru această primă majorare, a declarat, duminică seara, la un post de televiziune, ministrul muncii, Marius Budăi. Potrivit unei simulări făcute de ministru, o pensie de 803 lei va creşte de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei, la 1 septembrie 2020 va ajunge la 1.296 de lei, iar în 2021 la 1.369 lei.
Ministrul muncii, Marius Budăi, a dat asigurări, duminică seară, într-o emisiune televizată, că sunt bani pentru cele aproximativ 5 milioane de pensii care vor intra la recalculare după noua lege a pensiilor. „La această dată sunt 4,971 milioane de pensionari”, a spus ministrul.
Ministrul muncii a făcut şi o simulare pe o pensie de 803 lei, care va creşte de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei, la 1 septembrie 2020 va ajunge la 1.296 de lei, iar în 2021 la 1.369 lei.
„Anul acesta va fi o majorare a valorii punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, în speţă 15%. În 2021 se va majora valoarea punctului de pensie până la suma de 1.875 de lei, iar între aceste perioade, în 2020, valoarea punctului de pensie va fi la 1.775 de lei. Toate acestea vor fi în paralel cu munca pe care o avem de depus, cu ceea ce avem de făcut, cu achiziţie software, şi mai ales ne dorim să ajungem în situaţia în care să începem să simulăm, să începem să migrăm date din programul actual în noul program informatic, să începem să introducem noile formule de calcul”, a explicat Budăi.
El a precizat că odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor mai sunt de implementat şi alte sporuri, dar şi pensiile de agricultori.
„Noi mai avem în lege de implementat acel 25% pentru pensia de urmaş, acel 10% pentru documente care nu au fost luate în calcul, sporuri din anexa 5 la Legea 215, la anexa 263, acele sporuri care nu au avut caracter permanent şi nu au constituit contribuţie, cum este acordul global şi alte sporuri. (...) Mai avem de introdus şi pensiile de agricultori a căror migrare va fi un pic mai dificilă”, a explicat oficialul.
Ministrul a subliniat că, la construcţia bugetului general consolidat pe anul 2019, a fost cuprinsă suma necesară pentru acoperirea acestei majorări de la 1 septembrie.
În ceea ce priveşte cele peste 9.300 de pensii speciale, ministrul muncii este de părere că acestea nu afectează în mod esenţial bugetul României. „Din cele 9.312 pensii (de serviciu, în iunie 2019, n.r.), undeva la 5.306 sunt la peste 10.000 de lei, iar restul de 4.000 sunt la sub 10.000 de lei. Şi o parte din aceste pensii sunt pe bază de contributivitate, completarea vine de la bugetul de stat. Din această valoare nu intră România în colaps sub nici o formă, de fapt din toată valoarea pensiilor a celor 5 milioane de pensionari nu intră România în colaps. Probabil se discută mai mult de moralitate”, a spus Budăi.
Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, numărul de beneficiari de pensii de serviciu (speciale) era, la finele lunii mai 2019, de 9.303 persoane.
Cei mai mulţi, respectiv 3.790, erau procurori şi judecători. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.180 lei, din care 16.997 lei din bugetul de stat, iar diferenţa din contribuţii, adică din bugetul asigurărilor sociale.
Mai beneficiază de pensii speciale: 849 de membri ai Corpului diplomatic şi consular, cu o pensie medie de 5.531 lei, din care 3.367 lei de la bugetul de stat; 806 de persoane cu statut de funcţionar public parlamentar, cu o pensie medie de 4.451 de lei (2.694 lei de la bugetul de stat); 1.452 de pensionari provenind din personalul aeronautic din aviaţia civilă din România, cu o pensie medie de 10.875 lei, din care 7.694 lei din bugetul de stat; 604 de beneficiari de la Curtea de Conturi, media fiind de 7.747 lei, din care 4.335 de lei din bugetul de stat; 1.802 pensionari provenind din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, pensia medie fiind de 4.233 lei, din care 2.554 lei din bugetul de stat.