Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Nu cumpărați cozonaci cu E-uri dăunătoare
Reprezentanții Autorității Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi atenţionează pe cei care se pregătesc să cumpere de sărbători cozonaci din comerţ că, din analiza mai multor produse, se constată „existenţa unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul”, precum tartazina (E102) și coloranţii artificiali (E122, E123 sau E127), care au efecte dăunătoare asupra sănătății.
„În preajma sărbătorilor, unele dintre preparatele considerate nelipsite de pe mesele românilor de pretutindeni sunt cozonacii. Dacă în trecut se punea un accent deosebit pe prepararea cozonacului în mod individual, «în casă», astăzi, având în vedere dezvoltarea locaţiilor tip patiserii, consumatorul apelează tot mai mult la serviciile acestora. (…) Cu toate acestea, cumpărătorul poate omite aspecte importante în ceea ce priveşte produsul”, arată ANPC, potrivit Agerpres.
Astfel, potrivit președintelui ANPC, Mihai Culeafă, multe persoane nu citesc etichetele cu atenție, deși aceasta ar trebui să fie un criteriu principal de selecţie a produselor, pentru că oferă informațiile pe care se bazează o alegere responsabilă precum: ingredientele, data valabilităţii, valoarea nutriţională, condiţiile de păstrare, prezenţa alergenilor etc.
Totodată, cumpărătorul, fie că este în căutarea unui cadou, fie că achiziţionează produse pentru masa de sărbători, ar trebui să se ghideze după criteriul calităţii. În privinţa alimentelor, românii sunt sfătuiți să analizeze aspectul, culoarea şi mirosul produselor și să evite achiziţionarea lor din locuri neautorizate în care sunt comercianți care nu asigură condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu eliberează bonuri fiscale. (C. Z.)