Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Nu cumpăraţi miei de pe marginea drumului!

Nu cumpăraţi miei de pe marginea drumului!

Data: 17 Aprilie 2008

▲ Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară avertizează consumatorii să nu cumpere produse în perioada sărbătorilor pascale de pe marginea drumurilor ▲ Consumatorii care cumpără vin trebuie să verifice în magazin etanşeitatea recipientelor şi limpiditatea conţinutului, deoarece vinul care prezintă depuneri este impropriu consumului uman ▲ Toate menţiunile făcute prin etichetare trebuie să fie redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi ▲

Consumatorii trebuie ca, în perioada sărbătorilor pascale, să evite cumpărarea produselor expuse spre vânzare pe trotuare sau în portbagajele autoturismelor, chiar dacă preţul oferit reprezintă „un chilipir“, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Carnea de miel trebuie achiziţionată numai din măcelării, magazine alimentare sau locuri special amenajate în pieţe. Carnea trebuie să prezinte ştampilă sanitar-veterinară, să fie elastică şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă şi urât mirositoare. Vânzătorii trebuie să poarte echipament de protecţie sanitară a alimentelor.

Peştele trebuie verificat pentru a vedea dacă solzii se desprind uşor, corpul este acoperit cu mucus urât mirositor sau dacă branhiile sunt de culoare cenuşie sau brună. În aceste cazuri peştele este alterat. Peştele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, fiind, parţial, acoperit de gheaţă. Nu trebuie cumpărate ouăle a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. De asemenea, trebuie verificată data durabilităţii minimale, care trebuie înscrisă pe fiecare ou.

Consumatorii care cumpără vin trebuie să verifice în magazin etanşeitatea recipientelor şi limpiditatea conţinutului, deoarece vinul care prezintă depuneri este impropriu consumului uman.

Atenţie deosebită condiţiilor de comercializare

ANPC precizează că a început controalele din luna martie, iar sectoarele verificate sunt cele ale produselor specifice sărbătorii şi produselor de post, respectiv peşte şi preparate din peşte, produse textile, servicii în turism şi servicii de înfrumuseţare. Inspectorii ANPC acordă atenţie sporită verificării condiţiilor de comercializare a alimentelor, respectiv vânzarea produselor în locuri autorizate, caracteristicile organoleptice ale produselor specifice acestor sărbători, încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data-limită de consum, stabilite de producător, respectarea temperaturilor la păstrarea şi expunerea produselor în vederea comercializării, încadrarea coloranţilor utilizaţi la vopseaua de ouă, în lista celor admişi conform Ordinului nr. 438 şi ordinului nr.295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consumul uman.

La produsele preambalate trebuie verificată starea ambalajelor

Pentru produsele preambalate se verifică, în plus, starea ambalajelor (integritate, etanşeitate, salubritate), încadrarea în cantitatea netă sau volumul net declarate de producător, modul de informare a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor, afişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă neechivocă. Toate menţiunile făcute prin etichetare trebuie să fie redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Informaţiile de pe etichetă vor fi înscrise lizibil, aşezate în loc vizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene.