Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Număr record de dosare penale rezolvate în 2009
„În anul 2009, pentru prima dată în ultimii şapte ani, numărul celor trimişi în judecată pentru fapte de corupţie mică s-a dublat. De asemenea, numărul celor trimişi în judecată pentru evaziune fiscală a crescut cu 40% în 2009“, a declarat procurorul general. De asemenea, în cursul anului trecut, structurile specializate din Ministerul Public au instrumentat, în premieră, infracţiuni din domeniul spionajului militar, sustragerii de arme sau al corupţiei în sport.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, la prezentarea Bilanţului pe 2009 al Ministerului Public, că procurorii au soluţionat în cursul anului trecut cel mai mare număr de dosare din istorie, iar numărul celor trimişi în judecată pentru fapte de corupţie s-a dublat. „În anul 2009, pentru prima dată în ultimii şapte ani, numărul celor trimişi în judecată de către procurorii de la parchetele de pe lângă tribunale pentru fapte de corupţie mică s-a dublat. De asemenea, numărul celor trimişi în judecată pentru evaziune fiscală a crescut cu 40% în 2009“, a declarat procurorul general. Totodată, a precizat Kovesi, în cursul anului trecut, structurile specializate din Ministerul Public au instrumentat, în premieră, infracţiuni din domeniul spionajului militar, sustragerii de arme sau al corupţiei în sport. Kovesi: 1,4 milioane de dosare la 18 milioane de adulţi, o anomalie Existenţa a 1,4 milioane de dosare penale într-o societate cu 18 milioane de adulţi reprezintă o anomalie, în condiţiile în care, statistic, ar presupune ca aproximativ un român din cinci să fie implicat, într-o formă sau alta, într-un dosar penal, susţine Codruţa Kovesi. Procurorul general al României a precizat că datele statistice arată însă că volumul mare de activitate nu este influenţat de creşterea infracţionalităţii, ci de probleme legislative sau de sesizări, de cele mai multe ori, fără finalitate. În aceste condiţii, a subliniat procurorul general, prioritatea sistemului judiciar trebuie să fie identificarea de soluţii care să permită limitarea numărului de dosare şi soluţionarea cauzelor importante pentru societate. „Ce înseamnă acest principiu? Posibilitatea ca procurorul să stabilească, pe baza unor criterii obiective şi sub controlul instanţei, că numai în unele cauze interesul public justifică investiţia resurselor, în raport cu finalitatea pe care ar obţine-o societatea. Numai astfel ne putem asigura că resursele investigative sunt canalizate spre dosarele importante şi evităm utilizarea fondurilor de la buget pentru a motiva NUP-uri (neînceperi de urmăriri penale - n.r.). Doar aşa putem influenţa cu adevărat evoluţia infracţionalităţii şi ne putem câştiga încrederea publică“, a afirmat procurorul general al României, în cadrul prezentării bilanţului activităţii Ministrului Public pe 2009.