Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
O cotă parte pentru sănătate din RCA
Ministrul Vasile Cepoi a afirmat recent, la Ploieşti, că asigurările auto obligatorii vor cuprinde, conform proiectului legii sănătăţii aflat în dezbatere, şi o cotă parte pentru fondul de sănătate, aceasta urmând să acopere cheltuielile în cazul accidentelor cu victime.
Pentru accidentele de circulaţie, asigurarea RCA va cuprinde o cotă parte pentru sănătate. Din asigurarea RCA, asiguratorii vor vira, o cotă parte care va fi utilizată pentru tratamentul victimelor accidentelor", a explicat ministrul Cepoi. Ministrul sănătăţii a adăugat că, practic, acea cotă parte va acoperi costul cu asistenţa medicală oferită victimelor accidentelor rutiere. "Asigurarea de zi cu zi şi-o face pentru el, iar asigurarea profesională pentru cel pe care îl loveşte este pentru cel lovit. Cel lovit, accidentatul, este plătit din fondul de asigurări. Acum, spitalele nu pot primi de la societăţile de asigurări, ci de la persoana vinovată. Asta înseamnă nişte procese de ani, iar banii nu se mai recuperează niciodată", a spus Cepoi. Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, a mai declarat că există şase sau şapte cereri pentru redeschiderea de spitale dintre cele care au fost închise la data de 1 aprilie a anului trecut, o comisie de la minister analizând dacă respectivele unităţi îndeplinesc condiţiile necesare. Deocamdată, există vreo şase sau şapte solicitări în acest sens. Avem o comisie a Ministerului Sănătăţii care se deplasează la faţa locului şi acolo unde constată că există condiţii şi chiar se justifică redeschiderea spitalului, se redeschid. Acolo unde nu există condiţii pentru redeschiderea spitalului, se propune şi se organizează acele centre de sănătate multifuncţionale, care sunt un fel de policlinici mult mai complexe", a afirmat ministrul sănătăţii. Potrivit acestuia, solicitări de redeschide-re a unităţilor spitaliceşti s-au primit, printre altele, de la Bumbeşti Jiu, Codlea, Buftea şi Cisnădie. "Aceste spitale care s-au închis acordau un nivel de asistenţă medicală. (...) Nu poţi să iei ceva şi să nu pui nimic în loc. Populaţia de acolo este văduvită de orice fel de asistenţă medicală de specialitate la ora actuală", a declarat Cepoi. Bogdan Cronţ