Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„O educaţie autentică trebuie să se muleze pe un raport inteligent între contingent şi veşnicie“
Ieri, 29 septembrie 2014, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a avut loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2014-2015, pentru studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Alături de rectorul instituţiei de învăţământ superior, prof. univ. dr. Vasile Işan, de rectorii celorlalte universităţi din capitala Moldovei, de oficialităţile locale şi de decanii facultăţilor universităţii ieşene, la eveniment a fost prezent şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Anul universitar a început ieri la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi în prezenţa oficialităţilor locale şi a conducerilor tuturor universităţilor ieşene. Printre invitaţii festivităţii de deschidere, ce a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu“, situată în corpul A a universităţii, s-au numărat şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pr. prof. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, şi pr. prof. univ. dr. Ioan Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. După intonarea imnului Gaudeamus de corul studenţilor teologi ieşeni, a urmat cuvântul de bun venit rostit de rectorul Vasile Işan, alocuţiunile invitaţilor, precum şi cursul inaugural intitulat „Povestiri universitare“, susţinut de prof. univ. dr. Ştefan Avădanei de la Facultatea de Litere.
„Nu putem separa în viaţa lăuntrică a acestui popor buna mărturie a lui Hristos de educaţie“
În cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar, a fost citit de către părintele consilier Hrisostom Rădăşanu mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan trimis cu acest prilej. „Avem o şansă deosebită de a fi primiţi la festinul pregătit de setea voastră după cunoaştere, de dorinţa voastră de a creşte lăuntric, de foamea voastră după dreptate. Deschiderea noastră de a învăţa binele şi adevărul unii de la ceilalţi reprezintă pentru Biserică şi Şcoală o şansă de a creşte frumos, o şansă pe care nu trebuie să o ratăm. Aş dori să cred că Biserica şi Şcoala nu au rămas doar un slogan valabil pentru o situaţie de acum 100-150 de ani. Poporul acesta pe care şi noi şi voi încercăm a-l sluji nu are nevoie nici de stridenţe, nici de certuri închipuite, ci de valori spirituale, intelectuale, morale pe care împreună trebuie să le mărturisim. Aşa cum în fiecare din noi inima nu poate fi despărţită de minte decât cu riscul unei schizofrenii ucigaşe, tot astfel nu putem separa în viaţa lăuntrică a acestui popor buna mărturie a lui Hristos de educaţie. Căci, şi aici citez pe un profesor eminent al Universităţii «Al. I. Cuza», domnul Constantin Cucoş, «o educaţie autentică trebuie să se muleze pe un raport inteligent între valoarea perenă şi valoarea circumstanţială, între constant şi tranzitoriu, între proximitate şi îndepărtat, între contingent şi veşnicie». Potrivit Evangheliei pe care o vestim, odată, Domnul nostru a fost întrebat de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. El le-a răspuns: «Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru» - Luca 17, 20-21. În acest sens, Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască nu doar un an universitar nou, bun şi binecuvântat, ci şi un an în care să vă descoperiţi mai bine nevoia lăuntrică de a fi în Împărăţie, iar ştiinţa din care gustaţi să vă fie cu adevărat cale către Cer“, s-a arătat în mesajul transmis de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
La finalul manifestării, cei mai merituoşi studenţi din anul trecut, printre care şi doi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, au fost felicitaţi şi premiaţi.