Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
O lună în minus pentru depunerea cererilor de plată pe 2024
Campania de depunere a cererilor de plată pentru subvenţiile din agricultură în anul 2024 a început la 4 aprilie, cu o lună întârziere față de anii trecuți, și se va încheia la 7 iunie. Perioada de depunere fiind mai scurtă cu o lună decât erau obișnuiți fermierii, responsabilii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) îi atenționează pe aceștia să nu amâne depunerea cererilor și să respecte programarea.
De asemenea, potrivit directorului APIA Bihor, Ioan Sorin Roman, după 7 iunie nu va mai exista acea perioadă de 15 zile în care cererile puteau fi depuse cu penalizări de 1% pe zi de întârziere.
„Este cea mai importantă acţiune pe care APIA o realizează într-un an calendaristic şi foarte importantă şi pentru fermieri pentru că, în funcţie de depunerea cererilor, îşi vor încasa subvenţiile”, a precizat Roman.
Şeful APIA Bihor a explicat că perioada de depunere este mai scurtă din cauza schimbărilor intervenite în legislaţia europeană şi naţională. Este vorba despre setul de standarde minime GAEC (Good Agriculture and Environment Conditions), la care s-au introdus derogări legate de rotaţia culturilor, procentul de 4% teren necultivat ş.a.
„Este important ca fermierii să respecte planificarea pe care funcţionarii APIA au trimis-o în aproape toate UAT-urile din judeţ”, a spus Roman, potrivit Agerpres, menționând că se va lucra inclusiv în weekenduri dacă va fi nevoie.
În Bihor există opt centre locale ale agenției, cu 107 angajați. Deoarece încărcătura pe funcţionar va fi, în cele două luni, de 14 beneficiari pe zi, directorul a făcut apel la fermierii din județ să respecte programarea şi să folosească sistemul online de depunere a dosarelor. (C. Z.)