Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
O nouă schemă de compensare a facturilor de la 1 aprilie
Consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 kW vor beneficia de o nouă schemă de protecţie, de la 1 aprilie, adică după ce nu vor mai fi în vigoare actualele măsuri de compensare. Guvernanții iau în calcul, potrivit premierului, reducerea TVA la energie până la 5%, precum şi compensarea certificatului verde şi a bonusului de cogenerare pentru consum.
Mai multe analize ale companiilor de consultanță, dar și rapoartele băncii centrale au avertizat, în ultimul timp, asupra pericolului ca, după 31 martie 2022, când expiră actualele măsuri de compensare a facturilor la energie pentru populație, să asistăm la o explozie a prețurilor și la un nou puseu inflaționist. De aceea, declarațiile de marți seară ale premierului Nicolae Ciucă referitoare la introducerea unor noi măsuri privind prețul energiei începând cu 1 aprilie, inclusiv pentru agenții economici, erau de așteptat.
„Am convocat astăzi o şedinţă cu miniştrii finanţelor, energiei, agriculturii, antreprenoriatului şi turismului, mediului şi preşedintele ANRE, pentru a stabili noi măsuri de protejare a populaţiei şi a întreprinderilor de efectele creşterii preţurilor la energie. (…) De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 kW vor beneficia de o nouă schemă de protecţie, care va include TVA redus la 5%, precum şi compensarea certificatului verde şi a bonusului de cogenerare”, a declarat premierul, citat de Agerpres.
El a precizat totodată că în agricultură şi industria alimentară, Guvernul va lansa măsurile de sprijin la 1 februarie şi le va menţine active până la 1 iulie. De asemenea, este analizată introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, de la 1 aprilie.
La rândul său, ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat că s-a făcut o evaluare a actualelor măsuri de compensare a facturilor și s-a convenit că este nevoie de o modificare a acestora, astfel încât toţi furnizorii de energie electrică să fie obligaţi să emită facturile în acord cu prevederile legii.
„Vă pot spune că pentru lunile noiembrie şi decembrie, la nivel de energie electrică, consumatorii casnici, vorbim de aproximativ 80%, au beneficiat de compensare şi plafonare şi în jur de 60% la gaze naturale. (...) Gândim în continuare o schemă de compensare pentru consumatorii casnici în aşa fel încât după data de 1 aprilie să avem posibilitatea să reducem TVA de la 19% la 5%, în paralel cu scoaterea din preţul energiei electrice a bonusului de cogenerare şi a tarifului de certificat verde, evident, pentru cei care au plafon de consum de 300 kW la energie electrică, plus o marjă de 10%”, a afirmat Popescu, potrivit Agerpres.
Ministrul a subliniat că sunt furnizori care au trimis facturi „neplafonate şi necompensate”, dar că începând de luni, „toţi marii furnizori au început să transmită facturile în mod normal”. (C. Z.)