Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
O primă porțiune din canalul Siret-Bărăgan a devenit funcțională
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a dat drumul la apă pe un tronson de 7,5 kilometri din canalul Siret-Bărăgan. Este o veste bună mai ales pentru fermierii din județul Vrancea, deoarece va crește suprafața irigabilă cu circa 1.500 de hectare de teren arabil. Finalizarea canalului Siret-Bărăgan, pe circa 23,6 km, prevăzută pentru 2027, va rezolva problema irigării culturilor din Vrancea în proporție de circa 90%.
„În zona Haret-Mărăşeşti, la punctul de alimentare din canalul Siret-Bărăgan SRP 5, a fost reparat motorul avariat în toamnă din cauza inundării şi a fost repusă în funcţiune instalaţia de alimentare a canalelor secundare din care fermierii urmează să extragă apa. Avem apă pe canal pe o lungime de 7,5 kilometri, în premieră, pentru că, de când a fost construit, canalul acesta a fost utilizat la mai puţin de jumătate din capacitate. Trebuie continuate şi lucrările pe celelalte canale, la Rugineşti, unde ar putea fi irigate circa 2.200 de hectare, Modruzeni-Mărăşeşti circa 1.500 de hectare. Doar cu aceste pompe şi motoare de la SRP 5 Haret am putea iriga circa 5.000 de hectare. Şi, în condiţiile în care canalul Siret-Bărăgan va fi finalizat, am putea ajunge la circa 65.000 de hectare irigate la nivelul judeţului”, a declarat, luni, prefectul de Vrancea, Nicuşor Halici, care a dat asigurări că, în perioada următoare, vor fi reparate şi celelalte pompe de la SRP 5 Haret, pentru a putea mări suprafaţa agricolă irigată în zonă.
În prezent, mai puţin de 10% dintre culturile agricole din Vrancea pot fi udate.
„Avem această amenajare de la Haret unde putem să irigăm până la 1.500 de hectare de teren arabil. Avem amenajarea Putna, de circa 2.200 de hectare ce pot fi irigate. La Măicăneşti, ANIF Brăila irigă 5.000 de hectare, astfel că la nivelul judeţului sunt irigabile, în acest moment, circa 8.000 de hectare din peste 92.000 de hectare suprafaţă agricolă”, a spus Eugen Popa, directorul ANIF Vrancea, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, pentru ca apa din canale să ajungă la culturi, este nevoie ca fermierii să investească în sistemele de irigaţii, a atras atenția Irimia Motoc, preşedintele unei asociaţii a utilizatorilor de apă pentru irigaţii din zona Haret.
„Degeaba avem apă pe canal, dacă mai departe nu avem antene, nu avem staţii de pompare, nu avem reţea electrică. Trebuie să facem investiţii pentru a reuşi să refacem infrastructura şi să ducem apa la plante. Financiar, fermierii nu prea au posibilitatea, pentru că sunt costuri destul de mari, dar se pot accesa fonduri europene, atât prin asociaţii sau direct pe fermă”, a afirmat Motoc.
Vrancea a fost, în 2022, unul dintre cele mai afectate judeţe de secetă, peste 75% din culturile de toamnă fiind calamitate, în special la grâu, iar pentru culturile de primăvară s-au înregistrat şi calamităţi de 100%. (C. Z.)