O strategie de valorificare a zestrei românești

Muzeul Național Cotroceni a găzduit, zilele acestea, prima întâlnire a Comunității „România Tradițiilor Creative”, unde au fost prezentate mai multe proiecte de promovare a valorilor strămoșești. În condițiile în care cele 2.861 de comune din România înglobează 49,5% din populația țării și ocupă 85% din teritoriul acesteia, mediul rural este locul unde se poate găsi cel mai mult patrimoniu, susține Mariana Gâju, vicepreședinta Asociației Comunelor din România. Aceasta îndeamnă „să-i învățăm pe copii ce înseamnă valorile României, pe care le-au avut strămoșii”.

În manifestul inițiativei „România Tradițiilor Creative” scrie: „Născută la țară, țara noastră a rămas cea mai longevivă societate rurală și agrară din Uniunea Europeană. (…) Această alcătuire socială este ceea ce ne definește și ne distinge și astăzi. Ea a făcut ca România să fie legată organic (…) de natură. Privită adesea ca un handicap, (…) această moștenire poate fi transformată (...) într-un avantaj competițional”.

Cu această ocazie, au fost prezentate mai multe proiecte. Fundația Pro Patrimonio combină salvarea de monumente arhitecturale precum Vila Golescu din Câmpulung Muscel cu promovarea și reînvierea unor meșteșuguri locale. La conacul renovat al lui Petre P. Carp din Țibănești, judeţul Iași, Asociația Maria a reînviat meșteșugul feroneriei și l-a transmis copiilor din sat. Pe raza comunei Mălureni din județul Argeș, Școala de la Bunești a invitat studenții arhitecți să ridice adăposturi „făcând ascultare” de mediul natural și materialul local. La Piscu, în județul Ilfov, Adriana Scripcariu, profesor și istoric de artă, și sculptorul Virgil Scripcariu au reînviat tradiția olăritului și au creat Școala Agatonia, o mică școală privată cu abordare inovativă. Acolo, ei organizează Caravana Meșteșugurilor, cu ateliere de olărit, țesut sau litografie pentru copii. Au elaborat o programă școlară și manualul aferent materiei opționale Educația pentru patrimoniu.
Prezent la eveniment, antropologul Vintilă Mihăilescu a afirmat că „tradițiile poți să le și înmormântezi. Depinde ce viață vrei să dai trecutului”. „Nu ne este util să păstrăm toaleta din fundul curții”, mai spune acesta, „ci înțelegerea cosmogoniei din spate, legată de geografia simbolică a spațiului sacru (vatra) versus cel profan.”

Proiectele destinate păstrării tradițiilor au rezistat doar în măsura în care au implicat comunitatea locală. De aceea, planul pe termen mediu este colaborarea cu cât mai multe comunități locale. „În România există 2.861 de comune care au 49,5% din populația țării și ocupă 85% din teritoriul acesteia. Unde puteți găsi mai mult patrimoniu decât la noi, în mediul rural? Sunt sute de comune care au tezaure de scos la lumină și au și resurse. Pe copiii României să-i învățăm ce înseamnă valorile României, pe care le-au avut strămoșii”, a punctat Mariana Gâju, vicepreședinta Asociației Comunelor din România.

Despre valoarea educativă a activităților practice prin care tinerii învață despre moștenirea culturală românească, Adriana Scripcariu, directoarea Școlii Agatonia de la Piscu, a spus că „lucrul cu materia, cu lutul, cu culoarea, este o experiență formativă pentru copil. Odată cu ea vine și o înțelegere mai bună a felului cum se realizează obiectele de patrimoniu. Înțelegi cum era viața acestor oameni. Iar semnele care populează spațiul reprezentărilor tradiționale au o forță de comunicare extraordinară. Nu sunt abstracte, sunt foarte concrete. Chiar dacă nu le înțelegem, ele transmit armonie, ele transmit ce ne transmite natura, ele sunt o oglindă a Creației”.

Așadar, prin redescoperirea tradiției și naturii, ne formăm și noi, nu numai materialul pe care îl modelăm. Aceasta a descoperit și Ana-Maria Goilav, de la Școala de la Bunești: „Pe șantier, departe de cel mai apropiat sat, ceea ce se construiește ești tu însuți, este omul care deprinde discernământul și, mergând până la rădăcinile culturii europene, se salvează pe el și implicit pe alții, trage după el o cultură întreagă. Singura construcție care rezistă după acest exercițiu este omul. Celelalte construcții sunt doar mărturii ale încercării noastre de a ne regăsi sensul individual și în comunitate”.