Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama, hotărât să câştige războiul din Afganistan
▲ Barack Obama încearcă să stabilizeze Afganistanul pe termen lung ▲ Preşedintele SUA vrea să sprijine comunităţile locale şi să stopeze producţia de droguri ▲ ONU este îngrijorată însă de situaţia drepturilor femeilor şi a libertăţii de expresie în regiune ▲
Campania militară a NATO în Afganistan se va extinde pentru mulţi ani de acum încolo. Acest fapt este confirmat de noile planuri militare stabilite la Washington. Teama de terorism îl determină pe preşedintele Barack Obama să întărească forţele americane din regiune, cerând aliaţilor să facă acelaşi lucru. Tot mai mulţi soldaţi Preşedintele american Barack Obama a anunţat că Statele Unite vor suplimenta trupele din Afganistan cu 4.000 de soldaţi şi a cerut aliaţilor să procedeze la fel. El a avertizat că teroriştii Al-Qaeda şi aliaţii talibani încearcă, în continuare, să organizeze atacuri în Statele Unite. Liderul american a avertizat că situaţia este gravă în Afganistan şi că, deşi au trecut şapte ani de când au fost înlăturaţi de la putere, talibanii controlează, în continuare, părţi din această ţară. Liderul de la Casa Albă le-a cerut aliaţilor NATO să suplimenteze trupele, precum şi ajutor civil mai mare. Trimisul special al Statelor Unite în Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke, a declarat însă că mai multe ţări aliate şi-au luat deja „în privat“ angajamentul faţă de Washington în sensul suplimentării trupelor în Afganistan, anul acesta. Planul lui Obama îşi propune să destrame şi să învingă Al-Qaeda şi aliaţii ei, care au revenit în forţă după căderea talibanilor, în 2001. Mulţi militanţi talibani au fugit în Pakistan, de unde lansează atacuri transfrontaliere împreună cu Al-Qaeda. Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a declarat imediat că este pe deplin de acord cu strategia revizuită a Statelor Unite pentru Afganistan şi Pakistan şi a apreciat că ideea de a acorda Iranului un rol regional este un lucru pozitiv. În plus, Karzai a salutat intenţia Washingtonului de a consolida instituţiile afgane civile. Previziuni sumbre ale ONU În ciuda acestui plan ambiţios, previziunile independente faţă de situaţia din regiune sunt, mai degrabă, negative. Potrivit unui raport ONU publicat la sfârşitul săptămânii trecute, securitatea din Afganistan probabil se va înrăutăţi anul acesta. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a spus, în raportul către Consiliul de Securitate privitor la activităţile ONU în Afganistan, că 2009 va fi un an critic. „Guvernul, forţele de securitate şi populaţia din Afganistan, împreună cu partenerii internaţionali, se vor confrunta cu un test major în 2009. Securitatea a continuat să se deterioreze. Rezultatele guvernului şi ale eforturilor internaţionale nu au fost pe măsura aşteptărilor populaţiei, afganii suferind de pe urma secetei şi a creşterii globale a preţurilor la alimente“, potrivit raportului. Conform documentului ONU, abuzurile din Afganistan nu sunt tratate cu seriozitatea necesară, iar corupţia este foarte prezentă în guvern. O altă problemă o constituie victimele civile. Numărul acestora a crescut cu 40% anul trecut, la 2.118. Majoritatea deceselor au fost provocate de insurgenţi, dar 39% dintre ele au fost provocate de forţele internaţionale şi afgane, a declarat Ban. „Chiar dacă avem multe motive să credem că securitatea se va înrăutăţi în Afganistan în 2009, există şi motive de oarecare optimism. O desfăşurare judicioasă a trupelor internaţionale suplimentare va fi o evoluţie pozitivă“, a explicat Ban. Un alt motiv de optimism îl constituie planurile de reformă în Ministerul de Interne şi Poliţie, iar ONU preconizează o scădere cu 20-30% a producţiei de mac. Afganistanul produce mai mult de 90% din heroina vândută pe plan mondial, graţie culturilor de mac. Ban este îngrijorat şi de faptul că femeile care ocupă funcţii publice sunt, de multe ori, ameninţate şi intimidate. De asemenea, libertatea de expresie „rămâne precară, continuând să se înregistreze cazuri de intimidare a jurnaliştilor de către Stat sau alte persoane“, a explicat Ban.