Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama măreşte cu 30.000 de militari efectivele din Afganistan
Preşedintele american Barack Obama a anunţat, marţi, mobilizarea accelerată a 30 de mii de militari suplimentari în Afganistan şi le-a dat asigurări americanilor că această escaladare, justificată de securitatea naţională, va fi limitată în timp. Subliniind că „Afganistanul nu este pierdut“, dar că ameninţarea reţelei Al-Quaeda persistă, preşedintele Statelor Unite a calificat această mobilizare ca fiind de un „interes naţional vital“.
Liderul de la Casa Albă a făcut anunţul suplimentării trupelor într-un discurs susţinut la prestigioasa academie militară din West Point. „Nu iau această decizie cu uşurinţă“, a mărturisit Obama, în discursul său de peste 30 de minute. Preşedintele american a precizat, totodată, că va mări cheltuielile bugetare plătite de contribuabili şi destinate efortului de război cu 30 de miliarde de dolari. „Cei 30 de mii de militari suplimentari a căror trimitere o anunţ în această seară vor fi mobilizaţi în prima parte a lui 2010, în ritmul cel mai rapid posibil, pentru a lupta împotriva rebeliunii şi a securiza marile centre de populaţie“, a subliniat Obama. Războiul este din ce în ce mai nepopular în Statele Unite Suplimentarea efectivelor americane din Afganistan este decizia cea mai aşteptată şi, poate, cea care va avea cele mai multe consecinţe pentru mandatul preşedintelui Obama, în contextul în care războiul este din ce în ce mai nepopular în Statele Unite, la opt ani după ofensiva americană în Irak. Contingentul american din Afganistan va ajunge la aproximativ 100 de mii de bărbaţi şi femei, adică de trei ori mai mult decât atunci când Obama a fost învestit în funcţie în ianuarie. Generalul Stanley McChrystal, comandant al forţelor americane şi ale NATO din Afganistan, care a solicitat în mod public 40 de mii de militari, a salutat acest anunţ, apreciind că îi vor fi furnizate astfel „resursele“ necesare pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Afganistanul nu este un nou Vietnam Respingând ferm orice analogie între acest război din Afganistan şi dezastrul din Vietnam, preşedintele Obama a dat asigurări că, „după 18 luni, trupele vor începe să se întoarcă acasă“, adică începând din iulie 2011. „Dacă nu aş crede că securitatea Statelor Unite şi cea a americanilor este în joc în Afganistan, mâine aş da cu bucurie ordinul ca toţi militarii până la ultimul să se întoarcă“, a spus Obama. „Există unii care sugerează că Afganistanul este un alt Vietnam (...) Aceste aserţiuni decurg dintr-o interpretare greşită a istoriei. Spre deosebire de Vietnam, suntem aliaţi cu o coaliţie mare de 43 de ţări“, a subliniat preşedintele SUA. „Epoca cecului în alb a trecut“ În discursul susţinut la academia militară West Point, Barack Obama a lansat un avertisment deosebit de dur preşedintelui afgan Hamid Karzai, a cărui realegere în funcţie a fost marcată de fraude şi al cărui Guvern este acuzat de corupţie. „Epoca cecului în alb a trecut. Vom explica clar ceea ce aşteptăm din partea celor pe care îi ajutăm“, a declarat preşedintele SUA. Preşedintele Obama a avertizat că organizaţia teroristă Al-Quaeda pregăteşte „noi atentate“ împotriva Statelor Unite şi a cerut să „se facă faţă“ teroriştilor de pretutindeni, menţionând în special Somalia şi Yemen. După ce, în ultimele zile, şi-a multiplicat contactele cu partenerii din cadrul coaliţiei în Afganistan, Obama le-a cerut să îşi intensifice şi ei prezenţa, solicitând aliaţilor săi să trimită 10.000 de militari suplimentari în Afganistan, dintre care 1.500 Franţei şi 2.000 Germaniei. Prim-ministrul britanic, Gordon Brown, le-a cerut „tuturor aliaţilor să se unească în spatele“ preşedintelui american Barack Obama. „Marea Britanie va continua să îşi joace complet rolul, convingând celelalte ţări să ofere trupe pentru campania din Afganistan“, a declarat Brown. La Paris, preşedintele Nicolas Sarkozy a salutat un „discurs curajos, hotărât şi lucid“ şi a subliniat că „Franţa va rămâne ferm angajată, cu aliaţii săi, atât timp cât va fi necesar, alături de poporul afgan“, însă a exclus trimiterea unor unităţi militare combatante ca întăriri în Afganistan. Până în prezent, Franţa a refuzat în permanenţă să îşi suplimenteze contingentul în Afganistan, alcătuit în prezent din circa 3.300 de militari mobilizaţi în teren, şi a insistat asupra formării forţelor afgane.