Obiceiuri de Paşti în Transilvania

La praznicul Paştilor, în Transilvania, sunt obiceiuri care combină elementele laice cu cele religioase, într-un ansamblu de evenimente care se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni, începând cu Duminica Floriilor şi până la Duminica Tomei.

În Săptămâna Patimilor este o atmosferă sumbră, apăsătoare, de haos, pentru că atunci când Iisus a murit, totul s-a năruit, au fost cutremure, s-a rupt catapeteasma, s-a întunecat cerul. O lume se sfârşeşte, este întuneric, iar oamenii aşteaptă să vină ceva. În Vinerea Mare, nimeni nu mănâncă, cu toţii Îl jelesc pe Iisus, după cum a precizat etnologul Aurel Bodiu, din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Na-poca.

„Cu o zi înainte, în Joia Mare, oamenii aprind focurile, se vopsesc ouăle, iar în Maramureş, în nordul ţării îndeosebi, poate chiar şi în vest, copiii merg după ouă, e un fel de colindat, aşa cum merg la Crăciun. Copiii primesc ouă crude şi acelea vor fi vopsite.“ Tot în Joia Mare, în mitologia populară apare un personaj „Joimăriţa“, care este un fel de sperietoare: ea pedepsea femeile sau fetele care nu terminau ce aveau de tors, pentru că la Paşti toată lumea trebuia să se înnoiască. În Ardeal, Joia Mare este o zi în care se comemorează morţii, se curăţă mormintele, vine preotul, se dă de pomană. Apoi, la „Paştile morţilor“, în Săptămâna Luminată, oamenii revin la morminte. Vinerea Mare este zi de doliu, zi neagră, seacă, nu se lucrează. Oamenii se duc la biserică, unde trec pe sub „aer“, pe sub mormântul închipuit al Mântuitorului. Îl jelesc pe Hristos, se îmbracă în negru. Tot în aceste zile din Săptămâna Mare, joi sau vineri, oamenii trebuie să se împace unii cu alţii, merg la împărtăşit, şi să fie armonie în comunitatea sătească, să fie împăcaţi, pentru a primi Învierea în pace.

Păzitul toacei

Un obicei pe care l-a întâlnit etnologul Aurel Bodiu în satele din Munţii Apuseni este cel al păzitului toacei. „La Denii se pune toaca, joi seara. De vineri nu se mai trag clopotele, tac. Toaca este un element foarte interesant, în tradiţiile populare, ea apără lumea, omul, de diavol, iar de asta se spune şi despre diavol că este «ucigă-l toaca». Am cercetat Valea Arieşului, în Munţii Apuseni. Aici cetele de feciori organizează această practică de a păzi toaca, aceea care este aşezată în cimitir, în curtea bisericii. Feciorii stau de strajă ziua şi noaptea şi puşcă cu carbid, care se aprinde când i se dă foc cu chibritul. Zgomotul se aude peste sate, fiind folosit «tunul» care are o ţeavă cu un diametru de 10-15 centimetri. Pe vremuri puşcau şi cu biciul. Se spunea că atunci când oamenii se adunau, spiritele rele dădeau târcoale“, a povestit etnologul, care a adăugat că toaca, prin sunetul pe care îl produce, păzea spaţiul sacru al bisericii şi al satului de acele duhuri rele. „Toată noaptea se aude toaca, până la Înviere, iar în ziua de Înviere, ceata de feciori care a păzit toaca, formată din şapte sau nouă tineri, vin îmbrăcaţi în costumele lor tradiţionale şi stau în faţa Altarului, în faţa lumii. Ei sunt «tocaşii», iar la finalul slujbei dau preotului toaca, arată că au păzit-o, şi-au împlinit datoria. A doua zi de Paşti, aceştia sunt răsplătiţi cu o masă pe care o oferă preotul, vin ceteraşii şi se încinge o horă în mijlocul satului, aşa cum am văzut la Gârda, aproape de Câmpeni, în judeţul Alba“, a spus Aurel Bodiu. Un obicei asemănător, care implică cetele de feciori, este cel din Şcheii Braşovului. Tinerii formează cete, care, la Paşti, coboară în oraş călare pe cai. Sunt tineri care se transformă în apărători ai spaţiului sacru. În Banat se păzeşte, începând de joi, pasca. Sunt bătrâne care stau şi noaptea, se schimbă ziua, fac cu rândul ca să păzească „păştile“.

Se aprind lumânările în cimitir

Sâmbăta, oamenii aşteaptă Învierea. Este o legendă în care se spune că Maica Domnului Îl întreabă pe Iisus ce va fi sâmbătă, iar El îi răspunde că va fi bobul de grâu. La fel, Sfântul Ioan arată în Evanghelie cuvintele lui Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult“. „Asta este condiţia lui Iisus sâmbătă, până când apare la Înviere“, a remarcat etnologul.

Apoi, în noaptea de Înviere, la biserici se adună oamenii, aprind lumânările în cimitir. „În anumite zone se duc cu anumite mâncăruri tradiţionale la biserică, alături de ouă. Aceste bucate se mănâncă la cimitir, după venirea de la biserică. Se aduce pască, făcută de obicei cu brânză, cârnaţi şi piciorul de porc care este ţinut de la Crăciun până acum. A doua zi, din ce mai rămâne se face o mâncare de varză cu acest ciolan. Mâncarea se duce la biserică, este sfinţită, apoi se oferă şi altora, se dă de pomană pentru morţi“, a spus Aurel Bodiu.

„În Ţara Lăpuşului, în noaptea de Înviere, oamenii merg cu colaci şi ţuică, iar acestea se aşază pe nişte lespezi mari de piatră, special amenajate în curţile bisericilor, iar pe acolo trece preotul şi le sfinţeşte, apoi îşi dau unii la alţii de pomană. Se aprind lumânări în cimitir, pentru că este Învierea şi pentru morţi. Nu sunt Paşti fără ouă, se ciocnesc, ca un simbol al sacrificiului“, a menţionat Aurel Bodiu.

„Tot în zona Lăpuşului, se spune că spiritele morţilor se adună şi vin la masa de Paşti, alături de familie, ca şi la cea de Crăciun, astfel că se pune o farfurie şi un pahar pentru morţi. În Săptămâna Luminată se spune că se deschid cerurile, iar cine este credincios se spune că îl vede pe Sfântul Petru cu sfinţii în Rai“, a remarcat etnologul.

Stropitul în a doua zi de Paşti

Prima zi de Paşti este închinată numai Învierii lui Hristos, iar oamenii merg la biserică, apoi acasă. Desfăşurarea populară a sărbătorii se face a doua zi de Paşti. Îmbrăcaţi în costume populare, oamenii merg la biserică, iar apoi în curtea bisericii se întâlnesc, ciocnesc ouă, vin naşii şi dau finilor ouă, vin, se cinstesc, joacă, au loc întreceri, iar cândva erau chiar diferite jocuri, lupte, în această zi. În multe părţi, aşa cum bătrânii îşi aduc aminte, era alegerea Craiului Nou, care nu era altcineva decât şeful feciorilor. În această a doua zi de Paşti sunt petreceri, cântece, în unele sate vine fanfara.

Tot în a doua zi de Paşti se practică stropitul, în multe zone din Ardeal. Băieţii stropesc fetele, iar bărbaţii stropesc femeile, de obicei. După ce vin de la biserică, se stropeau cu apă aşa cum fac românii şi la Sângeorz, când fetele erau stropite cu apă şi urzicate ca să fie sănătoase şi iuţi de picior, a spus Aurel Bodiu, care a adăugat că, la un moment dat, s-a dat o lege să nu se mai stropească cu apă pentru că se strica îmbrăcămintea. Înainte se stropeau cu găleata, iar după acea lege s-a folosit parfumul pentru stropit. Se spunea şi o poezie: „Eu sunt micul grădinar, cu sticluţa-n buzunar, şi-am venit la dumneavoastră, c-am auzit că aveţi o fată frumoasă, care se usucă, şi am venit s-o udăm, să crească şi să înflorească la dumneavoastră în fereastră“.

Paştile celor de dincolo

În Săptămâna Luminată era obiceiul să se arunce la râu ouă sau coji de ouă care se duceau pe „Apa Sâmbetei“ şi ajungeau în „Ţara Blajinilor“, care aflau şi ei că sunt Paştile şi se bucurau.

O altă sărbătoare importantă în tradiţia populară este, în unele zone din Transilvania, mai ales în vest, în Bihor, „Paştile morţilor“, tot în Săptămâna Luminată. La cimitir se adună toată lumea din sat, vine aici cu mâncare de toate felurile, colaci, ouă, vin. Se aşază la mormânt o faţă de masă, unde se pun bucatele, vin neamurile unele pe la altele, vine preotul, îşi aduc aminte de morţi, se închină în numele lor. Toată lumea este adunată acolo, în cimitir, la această sărbătoare, a remarcat etnologul. (sursa foto: http://vararea.wordpress.com)