Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obţinerea unei recolte bogate de căpşuni
Căpşunile sunt printre primele fructe de vară pe care le găsim la piaţă chiar din luna mai. Foarte parfumate, acestea trebuie plantate în soluri cu textura lutoasă şi în locuri cu acces la lumina solară, cel puţin opt ore pe zi. Căpşunile, alături de cireşe, se numără printre primele fructe care se coc în lunile mai-iunie.
Puțini pot rezista tentației de a consuma căpșuni, având în vedere culoarea roșu-aprins, care sugerează explozia gustului delicios, dar și a formei, asemănătoare unei inimi. Căpşunile sunt singurele fructe care au seminţe în exterior, în jur de 200 de seminţe pe fiecare căpşună în parte, şi au o multitudine de proprietăţi nutritive. Prin folosirea soiurilor ce dau mai multe recolte pe an, se pot obţine căpşuni şi toamna, până în luna octombrie. Cei mai importanţi factori în creşterea şi coacerea lor sunt căldura şi lumina soarelui, factori esenţiali pentru gustul delicios pe care îl au odată ce s-au copt. Căpşunul trebuie plantat pe suprafeţe luminoase, unde poate avea parte de multă lumină solară, cel puţin opt ore pe zi. Plantarea poate începe numai atunci când solul este uscat şi după o irigare prealabilă, cu două zile înainte, sau după o ploaie, dar abia când terenul s-a zvântat la suprafaţă. Având o formă redusă, căpşunile se pot planta în spaţii restrânse, dar şi pe suprafeţe foarte mari, în aer liber. Au nevoie de suficient spaţiu ca să se răspândească. Dacă sunt aglomerate, vor produce fructe de dimensiuni mici şi acrişoare. În anul plantării nu se obţin fructe, iar florile care apar trebuie îndepărtate pentru ca să se dezvolte sistemul radicular. Pentru a obţine o recoltă bogată de căpşuni este necesar ca pământul să nu fie nici prea umed, nici argilos, cele mai potrivite fiind solurile cu textură lutoasă. De asemenea, terenul trebuie să aibă o înclinaţie de minimum 7% şi să fie bine nivelat, astfel încât să nu stagneze apa.
Nu se cultivă căpşuni după cartofi sau roşii. Specialiştii în horticultură susţin că cele mai ridicate randamente se obţin dacă pe terenul respectiv au fost plante prăşitoare, cerealiere. Indiferent de umiditatea solului în care s-a plantat căpșun, plantele trebuie udate astfel încât solul să se umezească pe o adâncime care să cuprindă majoritatea sistemului radicular al plantei. Irigarea este interzisă în timpul înfloritului, deoarece influenţează negativ legarea fructelor. Căpşunul resimte foarte repede lipsa de apă din sol, are nevoie de ploi dese şi cu cantităţi mici de apă, în perioadele calde ale anului. În perioada de secetă, plantele nu mor, dar produc fructe mici şi puţine. Spre deosebire de alte fructe, căpşunile nu continuă să se coacă după ce au fost culese şi sunt extrem de perisabile. Când cumpăraţi căpşuni, optaţi pentru fructe cu textura fermă, de dimensiuni medii, pentru că au cea mai puternică aromă. Pentru a le savura şi peste câteva zile, nu trebuie îndepărtată codiţa şi nici spălate, şi pot fi păstrate în frigider, acoperite cu folie alimentară.